Poliţia turcă i-a arestat la Trabzon (nord-est) pe presupusul autor şi complice al acestuia care au atacat cu o armă de vânătoare autocarul ce-i transporta pe membrii echipei de fotbal Fenerbahce Istanbul, a anunţat astăzi guvernatorul local, informează AFP.
“Doi suspecţi au fost arestaţi, ei sunt interogaţi”, a declarat Adil Celal Oz, guvernatorul provinciei Trabzon.
Cei doi bărbaţi ar fi trăgătorul şi complicele său, care l-a chemat prin telefon pentru a-i semnala sosirea autocarului, ce rula cu mare viteză sâmbătă seara, pe o autostradă de-a lungul zonei de coastă a Mării Negre, a precizat responsabilul.
Potrivit agenţiei de presă Dogan, cei doi suspecţi au respins acuzaţiile formulate la adresa lor de către anchetatori.
Federaţia Turcă de Fotbal (TFF) a anunţat luni suspendarea, pentru o săptămână, a meciurilor din prima divizie a campionatului turc de fotbal. Clubul din Istanbul a cerut o suspendare a competiţiei până la elucidarea cazului.
Autocarul a fost ţinta mai multor tiruri de armă în timp de rula pe o autostradă în direcţia aeroportului din Trabzon, după victoria lui Fenerbahce contra echipei din oraşul vecin Rize (5-1).
Aceste tiruri au spart parbrizul şi un geam lateral al vehiculului şi l-au rănit grav la faţă pe şoferul autocarului, care a reuşit totuşi să oprească autocarul fără a-l avaria.
Procurorul din Trabzon, care a deschis o anchetă pentru tentativă de “crimă cu premeditare”, a declarat luni că un bărbat a fost plasat în detenţie pentru că ar fi formulat ameninţări pe internet la adresa Fenerbahce, mai scrie AFP, preluată de Agerpres.
Inedită prin gravitatea sa, agresiunea ce viza clubul, al doilea în clasamentul provizoriu al primei divizii a campionatului de fotbal din Turcia, a suscitat indignare generală în ţară.
Fenerbahce numără câteva vedete precum brazilianul Diego, portughezul Raul Meireles, Moussa Sow, fost jucător la Lille, şi olandezul Dirk Kuyt. Niciunul dintre ei nu a fost rănit.