Guvernul dă înapoi, Poliția insistă cu legea testelor mincinoase
- Ionel Sclavone
- 6 iulie 2024, 17:10
București. În timp ce Guvernul pare să dea înapoi în scandalul testelor mincinoase, care dau rezultate fals pozitive în circa o treime dintre cazuri, dar care pot lăsa fără permis pe termen nedefinit milioane de oameni, dintre care unii își câștigă existența din condusul vehiculelor, Poliția Română insistă pentru impunerea unor astfel de reglementări aberante.
Șefii Poliției apără însă actul normativ contestat de șoferi, privind testarea antidrog cu aceste teste care dau inacceptabil de multe rezultate false. Într-un lung comunicat, biroul de presă al Poliției justifică necesitatea OUG 84. Dar ocolesc cu grijă cele mai importante aspecte, precum cele legate de timpul foarte lung în care sunt prelucrate probele biologice.
Este ceea ce contestă cei care solicită anularea actului normativ și ceea ce recunosc și autoritățile. Statul român nu are capacitatea de a prelucra problele biologice într-un timp optim, astfel încât să se evite situațiile neplăcute.
Poliția apără OUG 84
Ministerul Afacerilor Interne și Guvernul condus de Marcel Ciolacu dau înapoi în fața șoferilor nemulțumiți de OUG 84. În condițiile în care premierul recunoaște că statul nu are capacitatea și resursele pentru a prelucra testele biologice în timp util, actul normativ va fi modificat.
Șoferii contestă o prevedere care îi lasă fără permis de conducere, dacă refuzul testarea cu drugtestul, până la eliberarea rezultatelor pentru probele biologice. Aceștia reclamă perioadele foarte lungi în care sunt prelucrate probele, în laboratoare, de la câteva luni până la un an și chiar mai mult. Nemulțumirea vine în contextul în care în jur de 38% dintre rezultatele date de aparatul drugtest sunt fals pozitive.
Purtătorul de cuvânt din Poliția Română, chestorul Georgian Drăgan, susține că actul normativ va fi modificat. Astfel, va fi introdusă o prevedere conform căreia rezultatele testelor biologice vor fi eliberate în maximum 72 de ore de la recoltare. Aceasta pentru ca șoferii să nu rămână prea multă vreme fără dreptul de a conduce. Nu este sigur că această modificare va rezolva problema din teren. Și, mai ales, nu s-a vorbit nimic despre despăgubirile pe care cei lăsați fără permis ar trebui să le primească în astfel de situații, și nici despre efectele generale asupra societății, prin scumpirea transporturilor.
În condițiile în care instituțiile de profil nu au capacitatea de prelucra probele în timpul util, modificarea nu va ajuta. Soluția ar fi suspendarea prevederii până vor fi înființate și autorizate suficiente laboratoare care să prelucreze probele astfel încât să nu existe întârzieri. Or, tocmai aici este problema. Experiențele trecute arată că statul se mișcă foarte greu, cu soluții, chiar și în situații de urgență extremă.
IGPR apără actul normativ contestat
Într-un lung comunicat de presă, Poliția Română apără actul normativ contestat de șoferi. Documentul explică o serie de prevederi ale ordonanței, clarificându-le, și justifică necesitatea adoptării sale. Comunicatul abordează subiectul, însă, doar din perspectiva interesului instituției. Acela de a-i scoate de pe șosea pe șoferii suspecți că ar fi consumat droguri. Poliția susține că nu vor fi testați toți șoferii, ci doar cei care:
- au sancțiuni contravenționale aplicate, în mod repetat, în ultimii 3 ani, pentru săvârșirea contravenţiei de conducere sub influența băuturilor alcoolice;
- au fost condamnați definitiv pentru infracţiuni privind conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a unor substanțe psihoactive, au consumat alcool sau alte substanțe psihoactive ulterior producerii unui accident de circulație, au refuzat sau s-au sustras de la prelevarea de probe biologice, au săvârșit infracțiuni privind traficul şi consumul ilicit de droguri;
- au în vehicule recipiente ce pot conţine băuturi alcoolice şi care prezintă urme de consum sau substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive;
- prezintă un comportament nefiresc, care poate fi generat de consumul de băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive.
În ciuda acestui comunicat, până acum nu s-a întâmplat așa și, în plus, legea lasă o marjă mult prea mare pentru impresiile subiective ale unor agenți de poliție.
Chiar și în astfel de condiții, însă, în orice stat de drept ar trebui să primeze prezumția de nevinovăție. Iar faptul că laboratoarele instituțiilor de medicină legală nu au capacitatea și resursele pentru a prelucra în timp util testele biologice reprezintă o problemă a statului. Iar șoferii, chiar suspecți că ar fi încălcat legea, nu trebuie să sufere din acest motiv.
„Retragerea permisului de conducere în cazul acestui refuz încetează, iar șoferul primește permisul înapoi, dacă rezultatul analizei probelor biologice atestă lipsa în organism a alcoolului sau a substanțelor psihoactive. Mai mult, această măsură a retragerii permisului de conducere nu presupune întocmirea unui dosar penal. Măsura administrativă de retragere a permisului de conducere poate fi contestată, conform Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, instanța competentă având posibilitatea suspendării executării actului administrativ/anulării actului administrativ”, se arată în comunicatul de presă.
Poliția zice va avea propriile laboratoare
În lungul comunicat de presă, Poliția Română susține că va înființa propriile laboratoare de prelucrare a probelor biologice. Acest lucru urmărește tocmai reducerea timpilor de transmitere a răspunsurilor. Dar, în vreme ce legea a intrat în vigoare și produce efecte pentru șoferi, reprezentanții Poliției vorbesc la viitor despre acest subiect. În acest moment, recunsc, abia s-a pregătit documentația pentru un singur laborator.
„Durata analizării probelor biologice a fost luată însă în considerare, la momentul modificărilor legislative, iar, la propunerea Ministerului Afacerilor Interne, în urma unei analize efectuate la nivelul Direcției Rutiere, a fost introdusă posibilitatea legală ca Poliția Română să organizeze și să dețină laboratoare proprii, pentru a analiza aceste probe și pentru a emite cât mai repede un rezultat.
Primul astfel de laborator va fi operaționalizat la nivelul Institutului Național de Criminalistică din cadrul Poliției Române, iar cel de-al doilea, la nivelul județului Cluj. De asemenea, în continuare, vor fi operaționalizate astfel de laboratoare în toată țara, la acest moment, documentația pentru laboratorul din cadrul Institutului Național de Criminalistică – I.G.P.R. fiind deja pregătită”, se arată în comunicat.
Autoritățile se spală pe mâini
În ceea ce privește laboratoarele de prelucrare a probelor biologice existente, poliția se spală pe mâini precum Pilat din Pont. În comunicat ni se spune că acestea nu sunt în subordinea instituției. Deci, polițiștii nu sunt responsabili pentrtru întârzierea cu care sunt prelucrate testele.
„Totodată, la data de 4 iulie 2024, de la nivelul Poliției Române a fost transmisă o informare oficială către Institutul Național de Medicină Legală, pentru a evalua modalitatea de analiză a probelor și emiterea cu întârziere a rezultatelor, deoarece o persoană care depinde de permisul de conducere este nevoită să aștepte o perioadă îndelungată, acest aspect nefiind în competența Poliției Române.
Așadar, Poliția Română a luat în calcul așteptarea îndelungată referitoare la probele biologice, care nu este cauzată de Poliția Română, iar, pentru a veni în întâmpinarea cetățenilor, au fost luate în calcul aceste aspecte și tocmai de aceea vor fi înființate laboratoare, pentru a scurta perioada de așteptare”, se mai arată în comunicat.
Comunicatul de presă poate fi lecturat aici.
Ciolacu recunoaște problemele statului
Premierul Marcel Ciolacu s-a declarat în acord cu actul normativ promovat de Ministerul Afacerilor Interne, spunând că este necesar. Pe de altă parte, el recunoaște că statul nu are capacitatea de a prelucra probele biologice în termen util, dând dreptate șoferilor revoltați.
„Am vorbit cu ministrul Cătălin Predoiu. În acest moment, aceste teste (n.r. rezultatele testelor antidrog) se fac într-o perioadă mult prea lungă. Eu cred că legea este bună, ea există și în Germania, și în Spania. Eu cred că statul român trebuie să dea un răspuns în timp real, la testele de sânge, în 48-72 de ore”, a declarat premierul.
Totuși, Ciolacu cere înțelegere de la aceștia spunând că nu este un capăt de țară dacă vor rămâne fără permis câteva zile. Aceasta în condițiile în care, există șoferi profesioniști care ar putea avea de suferit după o asfel de decizie aplicată de poliția rutieră.
„Am înțeles că dacă iei Nurofen, testele ies pozitive. Eu nu cred că este o catastrofă pentru că timp de două zile rămâi fără permis. Această capacitate nu o are România, la IML durează 3-4 luni. Am înțeles că un aparat de testare este în valoare de 3-400.000 de euro, nu e un capăt de țară. Se pierd prea multe vieți ale tinerilor”, a spus Marcel Ciolacu.