Cămătari bucureșteni, arestați. Luau 100% dobândă

Poliția. Sursa foto: Poliția Română

Poliția anunță arestarea a cinci cămătari bucureșteni care își amenințau și își șantajau victimele. Autoritățile au acționat, la nivel național, în cadrul unei operațiuni intitulate Jupiter.

Operațiunea Jupiter a fost declanșată la nivel național, în cursul zilei de miercuri, 29 mai. În București, acțiunea a vizat o grupare de cămătari care erau cunoscuți încă de la începutul anului. În acest context au avut loc mai multe percheziții, iar cinci bărbați, reținuți inițial, au primit mandate de arestare preventivă.

Poliția a demarat operațiunea Jupiter

Polițiștii bucureșteni au organizat mai multe percheziții, în cursul zilei de miercuri, la locații din Capitală. Potrivit unui comunicat de presă, emis de Poliția Capitalei, în urma acestor acțiuni au fost emise 12 mandate de aducere. Cinci bărbați au fost reținuți, iar mai apoi au fost trimiși în instanță cu propunere de arestare preventivă.

Conform sursei citate, cei cinci sunt anchetați într-un dosar penal în care se fac cercetări pentru mai multe infracțiuni. Este vorba despre şantaj, camătă şi conducerea unui vehicul fără a deţine permis. În cadrul operațiunii au fost puse în executare trei mandate de percheziții domiciliare și 12 mandate de aducere.

„În cadrul acţiunii Jupiter, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), la data de 28 mai 2024, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) - Serviciul de Investigaţii Criminale Sector 2 au pus în executare trei mandate de percheziţie domiciliară şi 12 mandate de aducere”, informează DGPMB.

Percheziții la cămătarii din București. Sursa foto. EVZ

Cămătarii luau dobânzi de până la 100%

Poliția susține, de la începutul acestui an şi până în prezent, cei cinci bărbaţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 51 de ani, ar fi împrumutat mai multe persoane. Aceștia au dat împrumuturi în valoare de 500 până la 12.000 de euro. Cei cinci cămătari ar fi perceput dobânzi săptămânale cuprinse între 20% și 100%.

Ulterior, pentru a-și recupera banii și dobânzile percepute, arată poliția, suspecţii ar fi exercitat presiuni şi acte de violenţă asupra persoanelor vătămate.

„Din datele și probele administrate în cauză,  a rezultat presupunerea rezonabilă că, în perioada ianuarie - mai 2024, cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 51 de ani, ar fi acordat mai multor persoane, cu împrumut, sume cuprinse între 500 și 12.000 de euro, pentru care ar fi perceput dobânzi săptămânale, cuprinse între 20%-100%. Ulterior, pentru recuperarea banilor împrumutați, precum și a dobânzilor aferente, bănuiții ar fi exercitat acte de violență asupra persoanelor vătămate”, se arată în comunicat.

În cadrul percheziţiilor efectuate, au fost identificate şi ridicate mai multe bunuri de interes în cauză. Între acestea, poliția a ridicat arme arme albe, bijuterii, precum şi sume de bani. Deținătorii nu au putut justifica proveniența multora dintre aceste bunuri și a sumelor, conform comunicatului.

Cămătari reținuți Sursa foto: EVZ

Poliția a reținut un șofer fără permis

În acest context, polițiștii au anunțat că unul dintre cei reținuți ar fi condus un vehicul, deși nu avea permis de conducere. Este vorba despre un bărbat de 40 de ani, în sarcina căruias-a stabilit comiterea, în formă continuată, a infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

În cauză au fost puse în aplicare 12 mandate de aducere, emise pe numele bănuiților, precum și pe numele altor persoane implicate în cauză.

„Cercetările sunt continuate de către Serviciul de Investigații Sector 2, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de șantaj, camătă și conducere a unui vehicul fără permis de conducere”, se arată în comunicatul emis de Poliția Bucuești.