Poliţia din Germania nu a găsit niciun element care să-l lege pe suspectul islamist reţinut în urma atentatului comis marţi împotriva echipei de fotbal Borussia Dortmund de acest atac.
„Ancheta nu a permis până acum găsirea unor elemente care să arate că suspectul a participat la atentat”, informează comunicatul Parchetului antiterorist, informează AFP, DPA şi Reuters, citate de Agerpres.
Cu toate acestea, procurorii au emis mandat de arestare împotriva irakianului de 26 de ani, identificat cu numele de Abdul Beset A., pentru apartenenţă la organizaţia jihadistă Statul Islamic. El este acuzat că a condus, în Irak, un comando de 10 membri, implicat în răpiri, contrabandă, extorcare şi omoruri.
Parchetul antiterorist mai spune că irakianul a ajuns în Germania la începutul lui 2016, prin Turcia. Islamistul va fi dus joi în faţa unui judecător care va decide dacă aprobă mandatul procurorilor, în baza căruia irakianul va putea fi reţinut pentru maximum 24 de ore.
Autocarul care transporta echipa germană de fotbal Borussia Dortmund a fost lovit de o explozie, marți seara, în timp ce se îndrepta către stadionul pe care urma să se joace meciul cu AS Monaco, din turul „sferturilor” Ligii Campionilor, meci reprogramat și jucat miercuri seara. Monegascii au câștigat, cu 3-2 partida din Germania.
Câteva geamuri ale autocarului au fost sparte, iar Marc Bartra a fost rănit. Polițiștii au escortat stafful Borussiei la un hotel din Dortmund.
Citește și: SUSPECT, arestat pentru ATENTATUL din Dortmund. Cine revendică atacul