Poliția Capitalei se REORGANIZEAZĂ - S-a înființat un serviciu care se ocupă exclusiv de Centrul Vechi și Birouri specializate
- Georgeta Petrovici
- 17 ianuarie 2019, 09:56
Poliția Capitalei trece printr-o reorganizare menită să o facă mai eficientă. Instituția a înființat, ieri, un serviciu de poliție în Centrul Vechi. Aici vor lucra 102 polițiști care se vor ocupa exclusiv de infracțiunile comise în această zonă.
”Poliţia Capitalei s-a reorganizat, iar noile servicii care vor funcţiona vizează securitatea cetăţenilor care se deplasează în Centrul Istoric, a celor care merg cu metroul sau cu transportul de suprafaţă, agresiunile sexuale, în special a celor comise asupra minorilor, infracţiunile comise cu violenţă, dar şi siguranţa participanţilor la evenimentele sportive. Scopul principal este acela de a vă prezenta propunerile de reorganizare, care au fost înaintate de către DGPMB, în cursul anului trecut, la IGPR, şi apoi cu aprobarea MAI şi care au fost aprobate şi au intrat în vigoare ieri, 15 ianuarie 2019. În primul rând, această propunere de reorganizare a avut în vedere provocările DGPMB, în perspectiva anului 2019 şi 2020. Ele se referă, în primul rând, la preluarea preşedinţiei Consiliului UE de către ţara noastră şi evenimentelor care urmează să fie organizate în Capitală, în această perioadă de şase luni, aproape 300 de evenimente la nivel naţional, din care aproape 200 sunt în Bucureşti. Avem apoi alegerile pentru Parlamentul European, prezidenţiale, parlamentare şi, bineînţeles, în 2020, Campionatul European de Fotbal, pentru care deja încercăm să ne pregătim ”, a anunţat miercuri Adrian Ciprian Miron, împuternicit director general al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB), potrivit Agerpres.
Oficialul Poliţiei Capitalei a menţionat că noul birou a fost inspirat d emodul de funcționare al unor structuri din mai multe capitale europene.
Reorganizarea Poliției Capitalei a cuprins însă și alte structuri, de exemplu Serviciul Omoruri, care va avea un Birou care se va ocupa de tot ceea ce înseamnă morţi suspecte la nivel central, astfel încât polițiștii din secșții să nu mai aibă treabă cu așa ceva. A fost înființat și Biroul de agresiuni sexuale, care se va ocupa, tot la nivel central de tot ceea ce înseamnă investigarea infracţiunilor de agresiune sexuală cu autori necunoscuţi, în special împotriva minorilor. Au mai fost înființate două birouri şi în cadrul Serviciului Grupări infracţionale Violente. ”Ceea ce ne-am dorit prin această reorganizare este adaptarea structurii Poliţiei Capitalei la nevoile şi provocările actuale, viitoare, şi apoi încercăm să degrevăm secţiile de poliţie de multe dintre infracţiunile pe care colegii noştri le investigau, pentru că ne dorim ca secţiile de poliţie să fie interfaţa Poliţiei Capitalei cu cetăţenii”, a mai precizat şeful Poliţiei Capitalei, conform sursei citate.