Doi bărbaţi vor apărea în faţa instanţei, azi, în Marea Britanie, acuzaţi de uciderea a trei tineri, într-un accident de maşină, în timpul violenţelor de pe străzile din Birmingham, relatează CNN.
Poliţia i-a arestat pe cei doi bărbaţi, de 17 şi 26 de ani, şi i-a acuzat de crimă în incidentele de săptămâna trecută. Numele lor nu au fost date publicităţii. Localnicii au povestit că victimele au fost lovite de o maşină care a apărut în viteză, în timp ce ei încercau să-şi apere proprietăţile şi afacerile de jefuitorii din zonă. Haroon Jahan (21 de ani), împreună cu doi fraţi, Shazad and Munir Hussein, amândoi în jur de 30 de ani, stăteau de pază la o benzinărie, după ce hoţii intraseră în locaţia respectivă, cu puţin timp înainte. "Băiatul care i-a ucis a intrat cu maşina direct în mulţime şi a omorât trei oameni nevinovaţi", spune tatăl lui Haroon, Tarik Jahan. "De ce? Ce rost avea să facă acest lucru"Nu înţeleg!". Miting de solidaritate Alţi doi tineri rămân în custodia poliţiei, în timp ce doi au fost eliberaţi pe cauţiune, după mai multe investigaţii. "Tot ce vroiau era să apere afacerile lor şi ale vecinilor din comunitate", spune Abdullah Khan, unchiul celor doi fraţi ucişi. Shazad Hussein aştepta cu nerăbdare naşterea primul său copil, peste câteva luni, povesteşte unchiul său. "Un tată nu şi-a cerut niciodată în braţe copilul, iar copilul nu-şi va cunoaşte tatăl, o soţie a rămas fără bărbatul ei, părinţii au pierdut doi copii. Cuvintele nu pot exprima prin ce trecem acum", spune Khan. El a cerut justiţiei să facă dreptate şi martorilor să vină să depună mărturie la proces. Grupuri din comunitatea respectivă plănuiesc, azi, o manifestaţie paşnică de solidaritate, în numele păcii, în memoria victimelor violenţelor.