PNL va avea HEMORAGIE! Un lider important a AVERTIZAT. "Nu pot folosit un termen de-ăsta, că ne filmează"

PNL va avea HEMORAGIE! Un lider important a AVERTIZAT. "Nu pot folosit un termen de-ăsta, că ne filmează"

Primarul din Alba Iulia, Mircea Hava, a fost reales, astăzi, în funcţia de preşedinte al PNL Alba. El a declarat în faţa delegaţilor că mulţi din conducerea PNL ”au fost raşi de electorat”, dar se agaţă de funcţii. ”Dacă partidul nu va şti ce să spună, va avea o mare hemoragie”, a spus Hava, potrivit mediafax.ro.

Sunt oameni care au candidat în judeţul X sau Y, s-au transportat peste tot, alţii în diaspora, crezând că vor câştiga. Pe mulţi i-a ras electoratul pentru că nici nu-i cunoştea. Acum încearcă să se agaţe de funcţie. Lucrul acesta nu se poate întâmpla. Sunteţi mult prea mulţi şi la Alba şi în toată ţara care aţi făcut ceva”, a spus Mircea Hava.

Acesta a criticat atitudinea liberalilor înaintea alegerilor locale, fiind de părere că au fost ”lipsiţi de management”.

”Dacă noi, partidul, eu nu mă gândesc la Alba aici, pentru că Doamne dă să fie peste tot ca aici şi asta ar fi excepţional. Şi asta datorită oamenilor în primul rând. Dacă partidul, la nivel central, nu va avea voce, nu va şti ce să spună, eu vă garantez că vom avea o mare hemoragie. Va trebui să avem grijă să nu avem hemoragia aceasta. Cât de, nu pot folosit un termen de-ăsta, că ne filmează", a mai spus Hava.

Ne puteți urmări și pe Google News