După numeroase negocieri şi discuţii, liberalii se pare că vor renunţa la fuziunea cu UNPR. De asemenea, PNL nu va face nici alianţă cu progresisţii conduşi de Valeriu Steriu.
Potrivit unor surse liberale, la Biroul Politic Naţional al PNL de azi se va decide că, deocamdată, liberalii vor merge pe cont propriu la alegerile parlamentare. Ei au luat această decizie din cauza tensiunilor generate în partid de vestea unei fuziuni, reacţia opiniei publice, dar şi faptul că din UNPR au plecat nu mai puţin de 15 parlamentari într-o singură săptămână. Liberalii sunt nemulţumiţi de faptul că nu au fost informaţi asupra acestei decizii, şi că, mai mult, decizia a fost luată doar de Vasile Blaga şi Alina Gorghiu.
La rândul lor, surse din UNPR consultate de EVZ au declarat: „Noi am fi dorit o alianţă cu PNL, nu fuziune, dar am fi
La rândul lor, social-democraţii lasă impresia că ar lua din nou în calcul o apropiere de UNPR. „Se pare că a apărut o informaţie că UNPR ar vrea să ne vedem din nou. Dacă informaţia se va confirma, poate că o să ne vedem săptămâna viitoare. (...) Eu aş vrea să finalizăm discuţia. Pentru mine este important, eu sunt un om de cuvât - mi-am luat un angajament în faţa lor că suntem deschişi la o discuţie despre o posibilă fuziune şi aş vrea să o închidem. Noi eram în mijlocul discuţiei şi au plecat să discute cu PNL”