Liberalii vor să atace la CCR obligația oricui de a veni la audierile Comisiei SRI
- Ana Petrescu
- 18 octombrie 2017, 17:58
Liderul PNL, Ludovic Orban, a anunțat miercuri la Parlament că partidul studiază posibilitatea să atace la CCR modificările aduse regulamentului de funcționare a Comisiei SRI, care obligă orice persoană să participe la audierilor forului de specialitate.
„Astăzi a fost modificat în plenul reunit regulamentul de funcţionare a Comisiei SRI, în care practic se generează obligaţii pentru cetăţeni şi anume obligaţia pentru orice cetăţean care este convocat la comisia SRI să se prezinte atunci când este convocat. Readuc aminte acestei majorităţi toxice care îşi bate joc de România că această comisie este o comisie pentru supravegherea SRI, nu pentru supravegherea cetăţeanului român. Este total neconstituţional, împotriva legii şi împotriva democraţiei ca printr-un regulament al unei entităţi, chiar şi de la nivel parlamentar, să generezi obligaţii pentru cetăţeni. Nu am mai văzut aşa ceva. Studiem posibilitatea de a ataca la Curtea Constituţională această modificare pentru că noi considerăm că este profund neconstituţională şi că afectează drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor”, a spus Orban.
Senatorii şi deputaţii au adoptat, miercuri, în şedinţă, proiectul de hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Parlamentului României nr.30/1993 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI.
Printre modificările adoptate se află obligaţia Serviciului de Informații să răspundă solicitărilor comisiei parlamentare, într-un termen rezonabil, de 7 zile. În cazul în care termenul se depăşeşte, SRI trebuie să răspundă motivat, în perioada de 7 zile, de ce doreşte prelungirea.
A fost introdusă și obligaţia persoanelor invitate la Comisie să prezinte membrilor acestui for aspecte pe care le consideră necesare sau care sunt solicitate.