Ploile de toamnă, salvarea pentru seceta din vară. Experții susțin că vremea normală va reveni în următoarele luni

Sursa foto: Arhiva EVZ

Experții preconizează că ploile din această toamnă pot remedia seceta istorică înregistrată în ultimele luni. Oamenii de știință susțin că poate fi cea mai gravă secetă din ultimii 500 de ani.

Centrul Comun de Cercetare, JRC,  a realizat un raport în care s-a arătat că aproape jumătate din suprafața continentului european este, în prezent, în stare de alertă de secetă. De asemenea, oamenii de știință au prezis că vremea normală va reveni în următoarele luni.

„În multe zone din Europa, acesta este primul semnal bun”, ceea ce ar putea duce la o atenuare a „stării critice actuale”, a declarat Andrea Toreti, autorul raportului și cercetăror la JRC. Toreti a explicat că analiza completă a secetei din acest an va arăta dacă a fost mai gravă decât primăvara și vara anului 2018. Atunci a fost înregistrată cea mai extremă perioadă de secetă în Europa de cel puțin 1.500 de ani încoace.

Ce va arăta raportul realizat de JRC

Toreti a mai adăugat că „nu am finalizat analiza evenimentului din acest an, deoarece este încă în curs de desfășurare. Dar, analizând, evenimentul din acest an, pare să fie mai rău decât cel din 2018”. În plus, este preconizat că unele regiuni din Spania și Portugalia vor rămâne calde și uscate până în luna noiembrie. De asemenea, rezervoarele de apă sunt acum la 30% la nivelurile medii. Toreti a constatat un stres generalizat aupra vegetației, în special în zonele joase din Italia, Ungaria și în unele părți din Serbia și România.

Seceta în România

În acest an, țara noastră s-a confruntat cu una dintre cele mai aspre secete din ultimii ani. Deoarece precipitațiile au fost din ce în ce mai puține, culturile din România s-au confruntat cu deficit de apă.

Gabriela Băncilă, directorul meteorologie operațională de la ANM, a explicat că ceea ce se întâmplă pe extremitățile țării indică faptul că este o secetă extremă. Cantitatea de 29.2 litri pe metru pătrat, adică 37 % din ceea ce ar fi trebuit să înregistrăm până în prezent, a adus luna iulie pe poziția de cea mai secetoasă lună iulie, potrivit Mediafax.