Silviu Berlusconi, în vârstă de 75 de ani, şi-a depus mandatul în faţa preşedintelui ţării, Giorgio Napolitano, aşa cum anunţase zilele trecute, după 17 ani în prim-planul politicii.
Preşedintele italian i-a acceptat demisia, urmând să îl numească în locul său, cel mai probabil, pe tehnocratul Mario Monti. Drumul lui Berlusconi din această seară a fost amar, zeci de italieni aşteptându-l în stradă pentru a-i cere demisia şi numindu-l "un bufon". Mai devreme, deputaţii italieni au adoptat definitiv măsurile promise Uniunii Europene în vederea reducerii datoriei şi relansării creşterii economice, pecetluind astfel soarta lui Silvio Berlusconi. Măsurile au obţinut 380 de voturi pentru, 26 împotrivă şi două abţineri. Principalul partid de opoziţie, Partidul Democrat, nu a participat la vot pentru a nu împiedica adoptarea acestor măsuri cruciale. Demisie anunţată Marţi seară, preşedinţia italiană a anunţa că, imediat ce legislativul aprobă măsurile de austeritate solicitate de UE, Berlusconi se va retrage din fruntea guvernului pe care îl conduce din 2008.
Decizia luată de cel mai longeviv premier din istoria postbelică a Italiei a fost luată după ce, în aceeaşi, coaliţia de guvernământ de la Roma a pierdut majoritatea de care dispunea în parlament. Ieri după-amiază,
Senatul italian a aprobat pachetul de măsuri de austeritate, un vot similar fiind aşteptat astăzi în Camera Deputaţilor care se reuneşte în sesiune extraordinară.
Cel mai probabil, deputaţii vor aviza şi ei măsurile respective, ceea ce înseamnă, aşa cum comentează şi presa italiană, că Silvio Berlusconi şi-ar putea prezenta demisia în acest weekend.
<iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/3AXooqqUrdg" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
Economii de 60 de miliarde de euro
Spre deosebire de Grecia, unde peste criza economică s-a suprapus, pentru aproa pe o săptămâna, una politică, oficialii italieni vor să accelereze schimbul de ştafetă la Roma pentru a demonstra UE că finanţele ţării se află sub control.
O delegaţie de 30 de inspectori financiari ai UE se află deja, de câteva zile, în capitala italiană pentru a lua pulsul economiei, în condiţiiile în care datoria Italiei este în prezent de aproape două trilioane de euro.
Măsurile de austeritate propuse de guvernul Berlusconi spre aprobarea parlamentului vor genera economii la bugetul de stat de circa 60 de miliarde de euro în următorii doi ani, potrivit BBC. Printre acestea se numără creşterea TVA de la 20 la 21 la sută, îngheţarea salariilor an gajaţilor din sectorul public până în 2014, impunerea unei taxe speciale în sectorul energetic şi adoptarea unor măsuri mult mai ferme pentru combaterea evaziunii fiscale, precum o limită de 2.500 de euro pentru tranzacţiile financiare cu bani lichizi.
Guvernul mai prevede creşterea graduală a vârstei de pensionare în sectorul privat, la femei - de la 60 - în 2014, până la 65 de ani - în 2026, la fel ca şi la bărbaţi.
Preşedinţia italiană a semnalat în ultimele zile cine îi va succede lui Berlusconi în fruntea guvernului. Este vorba despre economistul Mario Monti, fost comisar european, făcut senator pe viaţă acum două zile de preşedintele Giorgio Napolitano. Însuşi Berlusconi şi-a exprimat joi sprijinul faţă de cel aşteptat să îi ia locul. Monti a fost primit ieri cu aplauze la şedinţa din Senatul italian, o dovadă în plus a aşteptărilor pe care italienii le au de la el.
<iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/D5ygv3cZ94g" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
Citiţi şi:
- De ce se tem italienii. "Oricine va veni în locul lui Berlusconi va avea grijă doar de interesele sale"
- Soluţiile lui Roubini pentru criza zonei euro. Italia ar putea părăsi corabia