Plata pensiilor. Perioada în care banii pot fi ridicați de la ghișee, dacă beneficiarii nu au fost găsiți acasă

Plata pensiilor. Perioada în care banii pot fi ridicați de la ghișee, dacă beneficiarii nu au fost găsiți acasăPensii. Sursa foto: Arhiva EVZ

Pensionarii care nu sunt găsiţi acasă atunci când vine poştaşul, pot ridica ulterior banii de la ghișeu. Astfel, românii pot intra în posesia drepturilor bănești dacă respectă această condiție. Beneficiarii trebuie să ridice pensia în termen de două zile lucrătoare de la ultima zi de plată a lunii respectiv.

Pensie ridicată de la ghișeu. Condiții pentru seniorii care nu sunt găsiți la domiciliu

Potrivit informațiilor furnizate de Casa Națională de Pensii, cetățenii care nu pot fi contactați la domiciliu, pot primi drepturile bănești și documentul de plată de la ghișeele poștale. Astfel, banii vor putea fi ridicați în decurs de două zile lucrătoare de la data finală de plată a lunii respective.

Pensie

Sursa foto: Dreamstime.com

„Pentru pensionarii avizaţi (cei care nu sunt găsiți la domiciliu) drepturile bănești și documentul de plată se pot ridica de la ghişeele poştale, în termen de 2 zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective. În caz contrar, pensiile se întorc la casa teritorială de pensii de unde pot fi solicitate pentru reordonanțare la plată.”, conform CNPP.

Reguli pentru românii care primesc banii pe card

Seniorii care primesc veniturile lunare pe card sunt vizați de aceeași regulă. Dacă nu sunt găsiți la domiciliu de poștași, aceștia își pot ridica taloanele mov de pensie de la Poștă. Conform anunțului CNPP, documentele sunt păstrate la oficiile poștale până în ultima zi lucrătoare a lunii în curs.

„Pentru  persoanele care încasează pensia în cont curent sau cont de card, în situația în care  nu au fost găsite acasă și au fost avizate, documentele de informare cu privire la sumele plătite (taloanele mov), nesolicitate de beneficiari, se păstrează la sediul oficiului poștal până în ultima zi lucrătoare a lunii în curs.”, potrivit CNPP.

Poșta

Sursa foto: Arhiva EVZ

Taloanele mov de pensie, arhivate la Oficiile Județene de Poștă

Începând din anul 2021, taloanele mov de pensii sunt arhivate la sediul Oficiului Județean de Poștă, respectiv al Oficiilor Poștale de sector. Acestea rămân în arhivele respective pentru o perioadă de 24 luni, fără a mai fi restituite caselor teritoriale de pensii.

„După expirarea celor 24 de luni, documentele de informare vor fi transmise către casele teritoriale de pensii. Aceste documente de informare pot fi transmise, la cerere, la domiciliul persoanelor interesate – beneficiari sau împuterniciții acestora.”, a transmis instituția.