Planurile Budapestei au fost devoalate. Alertă la graniţele Ungariei. Care va fi reacţia MAE? News alert

În interviul de Crăciun, publicat luni de cotidianul conservator budapestan „Magyar Idők”, premierul Ungariei nu este nici pe departe împăciuitor, în spiritul Sărbătorilor, dimpotrivă. Viktor Orban declară că țara sa nu se va alătura marilor țări occidentale în „experimența civilizația mixtă” și că, personal, va face tot ce poate pentru a proteja familia din Ungaria.

„Ungaria a pierdut secolul al XX-lea, dar vrea să-l câştige pe cel de-al XXI-lea”, a declarat premierul pentru publicația citată, scrie agenția ungară de știri, MTI. Referindu-se la situaţia europeană, Viktor Orban a afirmat că „marile ţări occidentale se străduiesc să experimenteze o civilizaţie mixtă, doresc ca Europa creştină să devină o Europă creştino-musulmană”.

Cu toate acestea, Europa Centrală a decis ca nici măcar să nu declanşeze acest experiment, deoarece riscurilesunt enorme, spune premierul. „Nu dorim ca în ţările noastre să trăiască populaţii mixte, din acest motiv ne protejăm graniţele şi ne opunem imigraţiei. Toată lumea poate observa că occidentalii nu ne respectă această decizie.(…) Opoziţia din Ungaria este folosită ca instrument. George Soros şi reţelele sale nu acceptă ca Europa Centrală să nu participe la marele lor experiment de transformare socială (…) În această luptă, momentul alegerilor europarlamentare va fi o piatră de hotar, când îşi vor măsura forţele cei care ocrotesc Europa creştină cu forţele politice pro imigrare. Din nou s-a creat situaţia istorică în care Ungaria se luptă nu numai pentru ea, ci în acelaşi timp, şi pentru Europa creştină” – a declarat Viktor Orbán, citat de MTI.

Acesta a adăugat că „imigraţia presupune riscuri extraordinare, iar convieţuirea civilizaţiilor poate crea dificultăţi cu care, puţin probabil că Europa se va putea confrunta”. În ceea ce privește, argumentul demografic, premierul lansează o provocare extremă. „Dacă vom ajunge la punctul de a nu fi capabili să ne menţinem biologic, asta înseamnă că nu suntem importanţi pentru noi înşine. De ce ar trebui să fim importanţi lumii? Deci, demografia este o problemă de bază” – a subliniat prim-ministrul.

El a adăugat că oamenii, desigur, nu îşi modelează viaţa într-o astfel de perspectivă, ci mai degrabă sunt interesaţi dacă patria îi susţine în a putea avea copii. „Guvernul ungar face totul posibilul pentru a consolida familiile, deoarece credem că şansa de a continua istoria Ungariei, adică viitorul naţiunii, se află în familii”, a declarat politicianul ungar. Orban a anunțat că a lansat o consultare naţională privind familiile. „Consider că aceasta este cea mai importantă problemă a agendei politice ungare de astăzi”, a conchis premierul.

În ceea ce privește criza economică, prim-ministrul consideră economia Ungariei se află pe o bază solidă, capabilă să reziste şi în condiţii dificile.