Planuri ambițioase pentru arhitectura românească. Începe construcția unei clădiri comparabile cu Palatul Parlamentului

Sursa: Consiliul Județean Iași/ Facebook

În urma Palatului Parlamentului, cea mai mare clădire din Europa, România va avea o altă construcție impresionantă, iar costurile aferente vor fi uriașe. Lucrările de construcție vor începe în această vară.

Este vorba despre Spitalul Regional de Urgenţe de la Iaşi, care va avea amprenta la sol va fi de aproape trei hectare din cele 12 alocate acestui proiect, vor fi aproape 1.500 de locuri de parcare, iar mare parte din energie va fi furnizată de 9.600 de panouri fotovoltaice.

Spitalul Regional de Urgenţe de la Iaşi, una dintre cele mai mari clădiri din România

Spitalul va fi una dintre cele mai mari clădiri de la noi din țară, după Palatul Parlamentului. Acesta va fi un complex de șapte etaje, cu 850 de paturi, heliport și spații speciale pentru dezvoltarea profesională a medicilor și asistenților.

Proiectul va fi realizat în două etape, urmând ca licitația pentru prima parte să fie lansată în luna iunie. Noua clădire va aduna sub același acoperiș toate specialitățile medicale, care în prezent sunt distribuite în mai multe spitale diferite.

În plus, o parte din personalul medical care va lucra în noul spital va fi transferat din unitățile medicale existente în oraș.

Va fi mai bine pentru pacient, timpul de reacție se va scurta, complicațiile se vor reduce, mortalitatea se va reduce, pacientul va fi într-un loc și toți ceilalți vor lucra pentru diagnostic în jurul său”, spune Diana CimpoeșVa fi cât Palatul Parlamentuluiu, medic șef UPU SMURD Iași.

Sursa: Consiliul Județean Iași/ Facebook

Costuri imense pentru spitalul din Iași

În cazul spitalului din Iași, conform studiului de fezabilitate din 2019, valoarea estimată a lucrărilor a fost de 500 de milioane de euro. Însă, conform proiectului tehnic actual, suma a crescut la 669 de milioane de euro. Proiectul de la Iași este cel mai avansat dintre cele trei pe care le are în plan Ministerul Sănătății.

„Au fost executate toate detaliile pentru execuția proiectului și furnizorii au transmis toate referatele de specialitate. Deci acum proiectul are autorizația de construire, toate avizele.

Este verificat de toate structurile de specialitate. Lucrările preliminare constau în împrejmuire, în excavare, avem de deviat o rețea de 20 de kilovolți, deci pregătirea. Scoatem stratul vegetal, cu o durată de execuție de patru luni”, a explicat Cristina Gafton, manager proiect, potrivit Adevărul.