Noul plan al UE de combatere a migrației trebuie să conducă la o redistribuire corectă a solicitanților de azil printre membrii blocului, în caz contrar fiind sortită eșecului, a declarat ministrul grec pentru migrație și azil.
Înaintea unei reuniuni cruciale a miniștrilor de interne, la care Pactul privind migrația și azilul al Comisiei va fi dezbătut din nou, ministrul elen Notis Mitarachi a susținut că planul are nevoie de modificări pentru a-l face echitabil cu statele de coastă, așa cum e Grecia, relatează Politico.
Chiar dacă intrările refugiaților pe continentul european sunt cu mult sub cifrele de la vârful crizei refugiaților din 2015, problema migrației a rămas printre cele mai acute și greu de soluționat, în ciuda eforturilor repetate de revizuire a regulilor și de creare a unei politici la nivelul întregului continent. Statele de la sud, precum Grecia și Italia, afirmă că nu ar trebui lăsate singure să gestioneze și să găzduiască oamenii ajunși pe țărmurile lor, în timp ce statele din est, precum Ungaria și Polonia, se opun implacabil relocării obligatorii a solicitanților de azil.
Noua propunere a Comisiei vine însă cu o „ofertă” pentru membriii blocului care nu doresc să primească migranți, prin opțiunea de a-și arăta „solidaritatea” în alte moduri, cum ar fi gestionarea returnării celor care li se refuză azilul către țări din afara UE sau oferirea de sprijin operațional.
Conform noii propuneri a Comisiei Europene, ţara care va examina cererea de azil va fi aceea unde migrantul are o rudă sau unde a muncit ori a studiat. În celelalte cazuri, prima ţară de sosire va rămâne în continuare responsabilă cu soluţionarea acestei cereri. Numai că, de astă, dată, ea poate cere Comisiei Europene, în cazul unei presiuni migratorii, activarea„mecanismului de solidaritate obligatorie”.
„Dacă nu este satisfăcută nevoia unei redistribuiri corecte a sarcinilor, atunci problema nu este rezolvată. Nu poate exista nicio altă opțiune”, spune minsistrul elen pentru Politico. Grecia și insulele sale din Marea Egee, unde mulți migranți ajung inițial după ce au făcut călătoria periculoasă pe mare din Turcia, au fost tot mai asaltate în ultima perioadă. De la venirea la putere, în iulie 2019, a guvernului conservator al lui Mitsotakis, acesta a adoptat o poziție mai dură în privința migranților.
Luna trecută, situația a escaladat la Moria, cea mai mare tabără de migranţi din Grecia de pe insula Lesbos, în urma unui incendiu devastator, despre care se crede că a început ca un protest împotriva condițiilor proaste în care sunt ținuți solicitanții de azil.„ Faptul că de la începutul pandemiei și până azi avem o singură persoană decedată de ccovid, dintre cei 95.000 de solicitanți de azil, arată că toate aceste scenarii despre un „asasinat în masă” nu sunt deloc reale”, spus Mitarachi, apărând politica Atenei în cazul refugiaților și susținând că Grecia speră ca toți migranții să fie mutați de pe insule până la Paște, anul viitor.