Planul Roșu a fost activat în județul Bistrița-Năsăud, în urma unui accident rutier grav în care sunt implicate opt persoane, dintre care șase sunt copii.
Șase copii sunt implicați într-un accident rutier
În acest moment, pompierii militari sunt în intervenție la un accident rutier care a avut loc în localitatea Petriș, județul Bistrița-Năsăud. În accident sunt implicate opt persoane, dintre care șase sunt copii. În județ s-a activat Planul Roșu de Intervenție.
„Pompierii militari intervin în aceste momente la un accident rutier produs pe raza localității Petriș. Din primele informații, în accidentul rutier sunt implicate 8 persoane, dintre care 6 sunt copii. Un adult este inconștient”, anunță ISU Bistrița.
La locul accidentului au fost trimise două echipe SMURD (una cu terapie intensivă mobilă și una cu prim ajutor), o autospecială pentru transportul victimelor multiple, o echipă de descarcerare și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud.
Planul Roșu de Intervenție: când și de ce se activează
Planul roșu este elaborat de inspectorul-șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență și poate implica mai multe instituții, printre care Ministerul Afacerilor Interne, instituțiile prefectului, Jandarmeria, SMURD, spitalele de urgență și serviciile publice de ambulanță.
Activarea planului roșu de intervenție are loc atunci când, în urma unui accident, rezultă un număr de minimum opt victime cu afecțiuni grave sau 12 victime cu orice fel de afecțiuni, sau când capacitatea de intervenție obișnuită a structurilor locale SMURD și SJA este depășită la declanșarea unor tipuri de riscuri specifice.
Potrivit legii în vigoare, declanşarea în totalitate a Planului roşu de intervenţie presupune şapte etape.
- Etapa I – concentrarea structurilor SMURD la locul evenimentului la nivel municipal/judeţean şi alertarea structurilor care cooperează în aplicarea Planului roşu de intervenţie în vederea concentrării forţelor necesare prevăzute în plan.
- Etapa a II-a – completarea, în funcţie de necesitate, cu până la 30% din ambulanţele SAJ/SABIF aflate în tura de serviciu.
- Etapa a III-a – alertarea personalului care încadrează echipajele SMURD şi SAJ/SABIF aflat în tura liberă şi prezentarea acestuia la locurile stabilite în plan.
- Etapa a IV-a – completarea echipajelor ambulanţelor SAJ/SABIF şi deplasarea acestora la structurile ISU sau la locul indicat de ISU în vederea înlocuirii echipajelor SMURD (maximum 60 de minute).
- Etapa a V-a – asigurarea intervenţiei în zona de competenţă cu structurile rezultate.
- Etapa a VI-a – alertarea SMURD pe plan regional.
- Etapa a VII-a – revenirea la normalitate. La ISU unde nu există SMURD pe plan local, Planul roşu de intervenţie se adaptează la nivel judeţean cu prevederea etapei VI. Responsabilităţile autorităţilor