Președintele Donald Trump a anunțat un plan îndrăzneț de a returna puterea către poporul american prin curățarea „Deep State”, concedierea birocraților necinstiți și a politicienilor de carieră și prin țintirea corupției guvernamentale.
Campania lui Trump contra corupției și instrumentalizării politice a statului
El a lansat, în campania electorală, un plan în zece puncte pentru demantelarea alianței dintre bugetarii și oamenii influenți din serviciile secrete și mediul de afaceri, care blochează orice inițiative contrare propriilor lor convingeri sau interese și fac tot ce pot pentru a-și prezerva puterea.
Trăsăturile comune ale celor pe care Trump și conservatorii americani îi acuză că fac parte din „Deep State” sunt simple și evidente: deși nu sunt aleși, ci numiți, au foarte multă putere, au interese ideologice și financiare divergente față de cele ale alegătorilor și sunt plătiți din și cheltuie banii contribuabililor fără a da în vreun fel socoteală, măcar politic, așa cum fac politicienii.
Narațiunea oficială spune că exsitența „Deep State” ar fi o „teorie a conspirației”. Și s-ar putea să fie adevărat, dacă v-ați gândi la o structură organizată de tipul vreunei societăți secrete. Dar recentul caz, revoltător, în care un bugetar a decis, cu de la el putere, că susținătorii lui Trump care au fost victime ale uraganului Milton nu trebuie ajutați de instituțiile statului arată cât rău poate face îndoctrinarea politică - de obicei de extremă stânga (progresism, „woke”, anticapitalism) - și puterea dată unor funcții nealese.
Planul lui Donald Trump va pune capăt, de asemenea, tranformării, aflată în curs de desfășurare, în armă politică a justiției, pentru a viza adversarii politici din cauza convingerilor lor politice sau religioase.
„Voi spulbera «Deep State» și voi restabili controlul poporului asupra guvernului”, promite președintele ales Donald J. Trump.
Planul în zece puncte contra Deep State
El a anunțat un plan în zece puncte pentru a demonta „Deep State” și a curăța democrația americană de corupția de la Washington:
1. În prima zi, voi reemite ordinul executiv din 2020 prin care se restabilește autoritatea președintelui în a concedia birocrații necinstiți.
2. Voi revizui departamentele și agențiile federale, concediind toți actorii corupți din aparatul nostru de securitate națională și serviciile de informații.
3. Voi reforma în mod fundamental instanțele FISA (1), asigurându-mă că este eliminată corupția.
4. Voi înființa o Comisie pentru Adevăr și Reconciliere, pentru a desecretiza și a publica toate documentele privind spionajul, cenzura și abuzurile de putere ale „Deep State”.
5. Voi lansa o invrestigație majoră asupra bugetarilor din guvern care scurg documente și informații către mass-media pentru a crea narațiuni false, depunând acuzații penale acolo unde este cazul.
6. Voi face ca fiecare Birou de Inspector General să fie independent de departamentele pe care le supraveghează, astfel încât aceștia să nu devină protectori ai „Deep State”.
7. Voi stabili un sistem de audit independent pentru a monitoriza în permanență agențiile noastre de informații pentru a ne asigura că nu spionează cetățenii SUA și nu desfășoară campanii de dezinformare împotriva poporului american.
8. Voi continua efortul primei administrații Trump de a muta părți ale birocrației federale în afara „Mlaștinii Washington”, la fel cum am mutat Biroul de administrare a terenurilor în Colorado. Până la 100.000 de posturi guvernamentale ar putea fi mutate din Washington.
9. Voi interzice birocraților federali să accepte locuri de muncă la companiile de care se ocupă și pe care reglementează, cum ar fi „Big Pharma”.
10. Voi face eforturi pentru o modificare constituțională care să impună limite de mandat membrilor Congresului.
Bugetarii din SUA, de neatins
Planul președintelui Trump va asigura că birocrații și politicienii federali sunt trași la răspundere de poporul american.
În prezent, eliminarea lucrătorilor federali corupți sau cu performanțe slabe este consumatoare de timp și greoaie. Concedierea angajaților cu performanțe slabe durează un an sau mai mult și adesea este, de fapt, imposibilă.
Un studiu a constatat că, pe o perioadă de zece ani, angajații federali au fost concediați cu o rată de mai puțin de unu la o mie pe an.
În plus, limitele mandatului Congresului sunt necesare pentru a reduce creșterea politicienilor de carieră, având în vedere că rata realegerii membrilor Camerei Reprezentanților este de 94% și, în ultima jumătate de secol, nu a scăzut sub 80%. Iar rata de realegere pentru Senat în 2022 a fost de 100% și nu a scăzut sub 75% din 1982.
Corupția guvernamentală și „Deep State”
Planul președintelui Trump vizează corupția care a afectat guvernul federal și i-a afectat pe americani.
Administrația Biden a folosit FBI și Departamentul de Justiție (DOJ) pentru a viza conservatorii, creștinii și inamicii lor politici, acuză Trump.
O notă FBI care s-a scurs public și a fost ulterior retrasă a dezvăluit recent că agenții FBI îi asemănau pe catolicii tradiționali cu „teroriștii interni”.
Iar birocrații de la FBI și DHS (Department of Homeland Security) s-au înțeles direct cu companiile de social media, în timpul alegerilor din 2020, pentru a cenzura discursul americanilor.
Operațiunile de manipulare ale Deep State. Ancheta fără rezultat cu privire la „interferența Rusiei”
În timpul operațiunii de investigare a lui Donald Trump pentru așa-zisa conspirație cu Rusia, oficialii guvernamentali au scurs în mod selectiv informații către mass-media pentru a-și întreține narațiunea anti-Trump.
Iar în perioada premergătoare alegerilor din 2016, instanța FISA a emis mai multe mandate de spionaj pentru membrii campaniei lui Trump, care au fost ulterior declarate invalide de inspectorul general al Departamentului de Justiție, deoarece FBI a făcut „denaturări semnificative” pentru obținerea acestora.
Inspectorul general al Departamentului de Justiție a constatat că, în cererile lor pentru mandate FISA, FBI a făcut 17 „erori” și „omisiuni” semnificative. Iar un avocat FBI a recunoscut că a falsificat un e-mail în încercarea de a se asigura că spionajul administrației Obama-Biden asupra campaniei Trump prin mandate FISA poate continua.
Note:
1.Instanțele FISA sunt instanțe federală înființate în temeiul Legii de Supraveghere a Informațiilor Externe din 1978 (FISA) pentru a supraveghea cererile de mandate de supraveghere împotriva spionilor străini din interiorul forțelor de ordine și a agențiilor de informații din SUA. Instanțele FISA au fost creat de Congresul SUA pe baza recomandărilor Comitetului Church, convocat în 1975 pentru a investiga activitățile ilicite și încălcările drepturilor civile de către comunitatea de informații federale.