Parlamentarii ucraineni ar putea examina, în cursul acestei săptămâni, un plan prezidenţial pentru reintegrarea Donbasului, care prevede înlocuirea Operaţiunii Antiteroriste în teritoriile de dincoace de linia frontului din Ucraina cu Legea marţială, scrie ziarul rus Kommersant, citat de RRA.
Proiectul ar urma să fie citit în Parlament în timpul vizitei preşedintelui Petro Poroşenko în Statele Unite ale Americii, unde liderul din Ucraina pleacă în cursul zilei de luni, au precizat surse din Rada Supremă de la Kiev pentru Kommersant.
Acest plan, elaborat la solicitarea lui Poroşenko, presupune trecerea teritoriului din administrarea Serviciului de Securitate al Ucrainei în cea a armatei, demers care ''va permite mai rapid şi mai eficient desfăşurarea de operaţiuni de apărare şi de evacuare, în caz de necesitate''.
Potrivit unei surse din Administraţia Prezidenţială de la Kiev, proiectul ar viza oraşele Mariupol, Kramatorsk, Slaviansk, Avdiivka şi Mariinka. În plus, documentul propune introducerea unei serii de ''beneficii şi privilegii'' pentru unele zone controlate de Ucraina din regiunile Doneţk şi Luhansk şi simplificarea procedurilor de obţinere a pensiei de către cetăţenii ucraineni care se află în zonele controlate de rebelii proruşi.
Kommersant a publicat această ştire în contextul în care, anterior, preşedintele Petro Poroşenko a anunţat că, la dispoziţia sa, a fost elaborat unu plan de reintegrare a Donbasului.