Planeta, zguduită de seisme. Când vine marele cutremur în România?

Sursă foto: captură video

Gheorghe Mărmureanu a analizat activitatea seismică înregistrată în țara noastră în ultimele zile. Ce spune despre un seism de amploare.

Cunoscutul seismolog Gheorghe Mărmureanu a dat explicații legate de ultimele cutremure înregistrate în România. El a declarat că nu ar trebui să ne pună pe gânduri evenimentele seismice, unele obișnuite ce nu depășesc sfera comunului. În ceea ce privește un cutremur de mari dimensiuni, Mărmureanu prevede că acesta ar putea avea loc în anul 2040.

Anul marelui cutremur

„Vorbim de cutremure obişnuite, care intră în cotidian, ca să spun aşa. Putem avea şi 60 de astfel ce cutremure într-o lună, dar acest lucru nu înseamnă nimic. Nu au nici cea mai mică legătură cu următorul mare seism care va veni în zona seismică Vrancea. Aici vorbesc de un seism puternic, cu acceleraţii care pot avea urmări devastatoare.

Acesta vine, cel mai probabil, spun eu, în 2040 cu aproximaţie de un an. Acest mare cutremur face parte din seria de seisme din care fac parte şi cele din 1838 şi 1940”, a spus expertul, care a mai precizat:

„Vorbim de o ciclicitate aici. Sigur, au mai fost şi unele intermediare cum a fost cel din 1802 sau chiar şi cel din 1977. Ca să aveţi o imagine, trebuie să vă spun că la cutremurul din 1838 acceleraţiile au fost atât de mari încât în zona Prahova s-au format falii apreciabile. Practic, pământul s-a rupt pe alocuri din cauza violenţei seismului”.

Activitate seismică intensă în Vaslui

În România s-au înregistrat șase cutremure, joi noaptea şi vineri dimineaţa, la interval de câteva ore. Cel mai însemnat a avut magnitudinea 4.2 grade pe scara Richter.

Primul seism a fost consemnat la ora 20:37:23, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, şi a avut magnitudinea 3.0 grade. S-a produs la adâncimea de 114 kilometri.

Al a fost înregistrat la ora 22:00, în  județul Vaslui, şi a avut magnitudinea 2.9 grade, la o adâncime de 6 kilometri. De asemenea, la ora 22:14, tot în Vaslui, a avut loc unul cu magnitudinea ml 2.1, la adâncimea de 6 kilometri.

La ora 00:39 a avut loc o altă activitate seismică, tot în Vaslui, cu magnitudinea de 4.2 grade, la adâncimea de 8 kilometri. Apoi, a urmat de unul de 2,6 la ora 00:43, în Vaslui, la adâncimea de 5 kilometri.