Vladimir Putin vede cum totul se năruie. Soarta războiului e decisă, s-a aflat de ce îl mint consilierii președintelui rus
- Antonia Hendrik
- 31 martie 2022, 10:46
Președintele rus Vladimir Putin este indus în eroare de consilieri care sunt prea speriați să-i spună cât de rău merge războiul din Ucraina, spune Casa Albă. Între timp, serviciile de informații britanice spun că trupele ruse din Ucraina sunt demoralizate, lipsite de echipament și refuză să execute ordinele.
Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Kate Bedingfield, a declarat că SUA dețin informații că Vladimir Putin „s-a simțit indus în eroare de armata rusă” și că acest lucru a dus la „tensiuni persistente între Putin și conducerea sa militară”. Mai mult, acesta a mai subliniat că președintelui rus nu i se spune despre impactul total al sancțiunilor asupra economiei ruse după invazia în Ucraina.
Războiul lui Putin a fost o gafă strategică care a lăsat Rusia mai slabă pe termen lung și din ce în ce mai izolată pe scena mondială, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe.
Nu se ştie cum va reacționa Putin după ce va pierde războiul
De asemenea şi purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a numit rapoartele „incomode”, deoarece un Putin neinformat ar putea duce la un efort „mai puțin decât fidel” de a pune capăt conflictului prin negocieri de pace.
Celălalt lucru este că nu știi cum va reacționa un astfel de lider la primirea de vești proaste, a spus el.
Președintele rus Vladimir Putin a fost indus în eroare de consilieri cărora le este frică să-i spună cât de prost merge războiul din Ucraina şi cât de eficiente au fost, de fapt au fost sancţiunile occidentale împotriva Rusiei, spun oficiali ai Casei Albe, citați de BBC.
Avem informaţii că Putin s-a simţit indus în eroare de armata rusă, ceea ce a dus la o tensiune persistentă între Putin şi conducerea militară. Credem că Putin este dezinformat de consilierii săi cu privire rezultatul acțiunilor armatei ruse şi la modul în care economia rusă este paralizată de sancţiuni, deoarece consilierilor săi de rang înalt le este prea frică să îi spună adevărul, a spus Kate Bedingfield.
Un diplomat european de rang înalt a declarat că evaluarea americană este în concordanţă cu costantatările ţărilor europene.
Putin a crezut că lucrurile merg mai bine decât în realitate. Aceasta este problema când ești înconjurat de lingușitori, a spus diplomatul.
Moment de cotitură pentru armata rusă. Sunt lipsiți de arme şi cu moralul la pământ
Analiştii militari spun că Rusia şi-a reformulat obiectivele de război în Ucraina într-un mod care i-ar putea permite lui Putin să revendice mai uşor o victorie de imagine, în ciuda unei campanii deplorabile în care armata sa a suferit eşecuri umilitoare.
Jeremy Fleming, șeful agenției de informații cibernetice din Marea Britanie GCHQ, a declarat că mișcarea lui Puitn arată că Rusia a „judecat greşit situația” și a fost forțată să „regândească planul de atac”.
Am văzut soldați ruși lipsiți de arme și moral cu moralul la pământ refuzând să îndeplinească ordinele, sabotându-și propriile echipamente și chiar doborându-și accidental propriile aeronave, a declarat Fleming într-un discurs la Universitatea Națională Australiană din Canberra, informează BBC.