Editura Evenimentul si Capital

Piaţa Universităţii - Zona zero a solidarităţii

DCornea_mfx
Autor: | | 32 Comentarii | 584 Vizualizari

13-15 IUNIE 1990: Deşi a fost o mişcare compozită, reprezentate de numeroase categorii sociale şi bresle profesionale, Piaţa Universităţii s-a distins prin participarea unui număr important de intelectuali.

Prin acea „convertire vocaţională” de care vorbea Horia-Roman Patapievici, aceştia şi-au pus toată energia şi inteligenţa în slujba idealurilor manifestaţiei. Lecţii despre democraţie şi libertateSuntem în aprilie 1990. Nucleul reunit de Grupul pentru Dialog Social - presa independentă, personalităţi culturale şi artistice, lideri ai studenţilor sau simpli muncitori - cere public abolirea neocomunismului. Discursurile publice din balconul Facultăţii de Geografie sunt tot atâtea lecţii despre democraţie şi libertate. Intelectualii vorbitori au meritul de a educa gustul unui public îndelung lipsit de exerciţiul lecturilor politice, al principiilor moralei publi ce. Printre cei mai aplaudaţi oratori se nu mără: scriitoarea Ana Blandiana, clasicistul Petru Creţia, disidenta Doina Cornea, poe tul Florin Iaru, filosoful Gabriel Liiceanu, poetul Ioan Alexandru, disidentul Radu Filipescu, actorul Victor Rebengiuc, eseistul Stelian Tănase, actorul Ştefan Radof, poetul şi actorul Ovidiu Iuliu Moldovan, istoricul Alexandru Zub. Între prezenţele mai rare şi neobişnuite s-au numărat şi preoţii Constantin Galeriu şi acad. Dumitru Stăniloae. Comunicările lor sunt cele care cristalizează idealurile manifestanţilor, intelectualii având grijă în acelaşi timp să protejeze Piaţa de mistificările frumos ambalate ale retoricii oficiale. În Piaţa Universităţii sunt rostite adevăruri tăcute ani de zile, tot acolo se afirmă că o societate adevărată este cea care respectă etica, onoarea, munca. Talentul nu scuză lipsa de caracter, după cum toate compromisurile trebuie judecate în consecinţele lor. Piaţa nu-şi propune o vendetă împotriva acti viştilor sau a securiştilor, însă vrea să ştie cine au fost ei şi ce au făcut. Sancţionând puterea pentru lipsa de dialog cu propriii săi cetăţeni, numeroşi intelectuali semnează un protest pe care actorul Victor Rebengiuc îl citeşte în Piaţă, pe 1 mai 1990. Textul semnala că refuzul puterii de a negocia „scindează naţiunea, creând premisele unei instabilităţii”. „Şi noi dorim stabilitatea” se arăta în document, „însă dorim o stabilitate morală, bazată nu pe interese personale sau de partid, ci pe interesele ţării”. Semnatarii erau Gabriel Andreescu, Octavian Paler, Gabriela Adameşteanu, Lucian Pintilie, Ştefan Augustin Doinaş, Doina Cornea, Mihai Stănescu, Irina Petrescu, Radu Filipescu, Johnny Răducanu, Sorin Dumitrescu, Petru Creţia, Horia Bernea, Ana Blandiana, Romulus Rusan, Teodor Grigo riu, Aurelian Trişcu, Alin Teodorescu, Ioan Bogdan Lefter, Edmond Nicolau, Cornel Nistorescu, Corneliu Cezar, Florin Zamfirescu, Maria Rotaru, George Cezar, Ioana Bulcă, Mariana Mihuţ, Victor Rebengiuc. Chemare la o „ordine socială nouă” Majoritatea discursurilor ţinute în Piaţă se referă la natura mincinoasă a regimului postdecembrist, privit ca sursă a tuturor relelor din societate. Nu există inte lectual care să nu fi vorbit sau scris despre acest subiect. Petru Creţia le spunea manifestanţilor că „în spatele zâmbitorului domn Iliescu stă elita fostei societăţi comuniste, nomenclatura, corpul imens de activişti care se cramponează de putere, toţi travestiţii Securităţii în diferite forme şi măşti”, iar, mai târziu, Creţia vine să-i „instige”, după cum era acuzat de toată presa fidelă puterii, la o „ordine socială nouă, mai dreaptă, mai liberă şi mai prosperă, întemeiată pe legalitate reală şi pe promovarea în viaţa publică a spiritului de adevăr şi a probităţii politice... Vă instig cu dragoste şi gând bun la eliminarea practică şi legală a tuturor elementelor retrograde şi acaparatoare de putere şi de bunuri nemeritate. Este ceea ce Mihai Eminescu numea «pătura superpusă»: oameni fără competenţă specifică, oameni fără scrupule, lacomi şi cruzi, oameni pe care nici o ordine socială întemeiată pe principii de drept nu-i poate tolera în mijlocul ei decât ca elemente cu o viaţă străină de viaţa publică. Vă instig la dobândirea unui cadru constituţional care să descătuşeze forţele vii ale ţării, pe oamenii buni, pe oamenii cinstiţi, pe oamenii drepţi şi curaţi, talentaţi şi pricepuţi, pe cei care pot face o ţară nouă mai dreaptă şi mai curată. E vorba de oamenii pe care nimeni nu-i poate nici minţi, nici înfrica, nici cumpăra...”. Petru Creţia, un intelectual de un mare rafinament şi o rară subtilitate, a suportat consecinţele curajului său, fiind violent bătut. Agresarea sa dovedea că valorile ade vărate nu-şi aveau locul în noua societate şi, mai mult, noua putere nici măcar nu tolera o opinie separată. O altă personalitate intens calomniată pentru adeziunea la fenomen a fost Ana Blandiana. Dacă între 1987-1989 mergea pe stradă şi era recunoscută, oamenii îi arătau buzunarul de la piept în care ţineau copia poeziei sale „Cruciada copiilor”. Între aprilie-iunie 1990 poeta primeşte zilnic zeci de scrisori pline de ură, cărţile îi sunt returnate pentru că ar fi murdărit bibliotecile sau pentru că nu meritau „onoarea” de a fi arse. În zilele Mineriadei, câteva femei sunt cumplit bătute doar pentru că îi semănau. Discursurile Anei Blandiana din Piaţa Universităţii sunt lecţii pline de sensibilitate, despre sinceritate, despre vinovăţie, despre consecinţele minciunii şi obligativitatea rostirii adevărului. În mai multe rânduri, scriitoarea le cere ascultătorilor săi ca fiecare să cuantifice măsura în care contribuise la marea minciună care fusese comunismul. De asemenea, observaţiile sale sunt diag nostice precise ale vieţii politice ro mâneşti, „oamenii se împart în două categorii, cei care luptă pentru libertate şi cei care luptă pentru putere”, iar societatea era divizată între „cei care vorbeau despre revoluţie şi cei care continuau să o facă”. Fraza sa are drept ţinte finale inima şi conştiinţa ascultătorului. „Ceea ce am învăţat noi în această lună este că solidaritatea este superlativul libertăţii”, spunea Blandiana pe 17 mai 1990. Golanul nr. 1Doina Cornea are, de asemenea, o imagine intens calomniată datorită susţinerii fenomenului din centrul Capitalei. Drept omagiu adus curajului şi încrâncenării sale de a spune adevărul când toţi ceilalţi tăceau sau minţeau, Doina Cornea a primit, din partea manifestanţilor, diploma de Golan nr. 1, fiind un cetăţean de onoare al Pieţei Universităţii. Dragostea de care celebra oponentă se bucura explică şi nevoia de modele cu care protestatarii simţeau nevoia să se identifice, pe care aceştia doreau să le urmeze. În opoziţie cu afectivitatea de care se bucura printre golani, Doina Cornea este supusă unui tir neîntrerupt de calomnii. Nu există jignire pe care presa fidelă puterii să nu i-o aducă. Atacurile dezgustătoare îl obligă pe Gabriel Liiceanu să apere „silueta unei doamne”, de o manieră chiar mai radicală decât în celebrul Apel către lichele, „acestei doamne supreme a ţării avem neruşinarea să-i aruncăm astăzi în faţă vorbe pe care nu am avut curajul să i le spunem celei care, ignorând gramatica, dirija cultura unei ţări, făcea legea pentru milioane de oameni. Desigur, aşa ceva ne-ar fi costat viaţa, pe când injurierea doamnei Cornea nu costă nimic şi poate fi găzduită chiar în presa centrală”. Intensitatea urii era direct proporţională cu frica faţă de ce reprezentau Petru Creţia, Ana Blandiana sau Doina Cornea. Frica unei puteri mincinoase, în faţa uneia adevărate. Prezenţa intelectualilor a făcut din Piaţa Universităţii un loc al celebrării articulate a libertăţii şi a solidarităţii. Discursurile de la balcon stimulau dezbaterile din agora, devenită loc efervescent, deschis circulaţiei ideilor politice. Atunci, în Piaţa Universităţii, libertatatea de expresie şi-a văzut formele concrete de manifestare. Piaţa Universităţii a fost o insulă de democraţie într-un ocean de neocomunism, o microsocietate în care cetăţeanul era respectat pentru opiniile sale, în care individul conta şi aducea plus-valoare prin calităţile sale intrinseci. De asemenea, Piaţa Universităţii a generat respect de sine şi responsabilitate pentru toţi cei care au înţeles că pot fi şi actori activi în societate, că societatea este opera lor, că societatea este reflexia lor. Manifestaţia a recuperat sentimentul de participare la viaţa publică. În aceeaşi măsură, implicarea entuziastă a echilibrat anii lungi de tăcere şi supunere în faţa unui regim criminal şi absurd. Valorile promovate de Piaţa Uni versităţii: anticomunismul, libertatea de expresie, lustraţia, moralitatea, responsabilita tea, solidaritatea au reprezentat coor donatele unei lumi visate, coordonate etern valabile şi care au amplificat simbolistica fenomenului chiar şi după eşuarea sa. Represiunea sângeroasă pe care puterea legitimă a orchestrat-o împotriva Pieţei i-a conferit şi o aură eroică obligatorie oricărui martiraj. Prin violenţa minerilor, lupta pentru libertate a fost ridicată în grad, devenind un atribut al curajului. Experienţa Pieţei Universităţii a fost una decisivă pentru societatea civilă românească. Valoarea sa de simbol al libertăţii s-a perpetu at în timp, Piaţa devenind un loc al pelerinajului legitimator. În timp, zona şi-a extins simbolistica dincolo de graniţele activismului civic cu revendicări politice. Astăzi, victoriile de orice fel sunt celebrate în Piaţă, dovedind că locul şi-a păstrat privilegiul de Zonă zero a solidarităţii şi comuniunii.„Experienţa Pieţei Universităţii a fost una decisivă pentru societatea civilă românească. Valoarea sa de simbol al libertăţii s-a perpetuat în timp, Piaţa devenind un loc al pelerinajului legitimator. “, CLARA MAREŞ, expert IICCMERRomânia anului ’90, un caz de tranziţie ratatăAsasinarea speranţei: Reflecţii despre mineriadeMineriadele anului 1990, democraţia sub bâteRemember 1990: un argument Cronologia violenţelor Mecanismele de manipulare practicate de putereReţeta violenţei: ura, frica, minciunaHoria-Roman Patapievici: Revendicarea esenţială a Pieţei era o ordine bazată pe libertateFigurile Mineriadei aflate pe baricada guvernamentalăVictime fără vină: Elevi, cofetari, matematicieniDezbatere publică: “Mineriadele între violenţa stradală şi rezistenţa civică”Omul din subterană: un memento cinematograficMarş cu panseluţe şi dulceaţă, spre casa lui Ion Iliescu Dezbatere EVZ: „De ce ați ales exilul după Mineriadă?

Ninge in Romania! Avertisment de ultima ora de la meteorologi!

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Mineriada 2.0

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei