n ianuarie 1993, între statele membre ale Uniunii Europene a fost instituită libera circulație a mărfurilor, serviciilor, persoanelor și capitalurilor, în vederea consolidării integrării lor economice. Deși beneficiile comerciale sunt incontestabile, piața comună a avut și efecte contrastante și a intensificat exodul creierelor din Est.

„Ore și ore de așteptare în spatele mașinii”. Când se gândește la Europan de dinainte de sfârșitul granițelor, Marco Nocivelli își amintește mai întâi de răbdarea cu care a trebuit să se înarmeze pentru a trece dintr-o țară membră în alta, de exemplu între Franța și Italia. „Unele vehicule erau percheziționate, trebuia să arăți actele, să ai mereu o marjă de timp. Și a fost și mai rău pentru produsele pe care le fabricam: erau cerute certificări diferite de către fiecare capitală, multe hârtii”, își amintește CEO-ul EPTA, firmă italiană de echipamente frigorifice comerciale.

Creată de tatăl său în anii 1960, această afacere de familie este acum răspândită în majoritatea țărilor europene. „Dar în ultimele luni, site-ul nostru în limba engleză a întâmpinat mari dificultăți la export din cauza revenirii granițelor legate de Brexit. Este o reamintire a modului în care piața unică, din care a ieșit Regatul Unit, ne-a făcut viața de zi cu zi mai ușoară”.

În urmă cu treizeci de ani, în ianuarie 1993, a fost instituită libera circulație a mărfurilor, serviciilor, persoanelor și capitalurilor între statele membre ale Uniunii Europene (UE). Obiectiv: consolidarea în continuare a integrării economiilor lor, care a început în 1951, la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, odată cu crearea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului.

„Timp de trei decenii, piața unică a fost fundamentul UE”, a declarat Margrethe Vestager, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene, pe 3 ianuarie. Comisarul pentru Piața Internă, francezul Thierry Breton, definește creația drept un „electroșoc”. „Comisarul a dat Europei mijloacele pentru a-și modela, în sfârșit, destinul politic și economic”, a spus el la Praga, la începutul lui decembrie 2022.

Mulți experți sunt mai nuanțați în opinii. De exemplu Cinzia Alcidi, de la Centrul de Studii Politice Europene, un think tank din Bruxelles: „Înființarea pieței unice a avut beneficii enorme, dar nu a adus doar lucruri bune. A provocat dezamăgiri și rămâne fragmentat în anumite domenii, precum digitalul sau capitalul”, recunoaște André Sapir, economist la think tank-ul Bruegel din Bruxelles.

„Armonizarea standardelor”

În ceea ce privește beneficiile, sfârșitul granițelor și al barierelor netarifare – cum ar fi recunoașterea reciprocă a standardelor – a făcut comerțul mai fluid și a permis companiilor mari, care au beneficiat primele de pe urma pieței unice, să se extindă. „Am avut zeci de ani de prosperitate cu piața unică, datorită cărora ne-am dezvoltat exporturile în Europa, apoi, când am devenit suficient de mari, dincolo de continent”, spunea la jumătatea lunii ianuarie, în cadrul unui dejun de la Camera Franco-Germană de Comerț și Industrie, Boris Lombard, președintele KSB Franța. Fondat în 1871 în Germania, grupul său, care produce pompe și supape pentru industria construcțiilor, s-a extins apoi în Franța, Italia, țările nordice, America și Asia.

Aceeași poveste și la Loxam, o companie franceză de închiriere de echipamente de construcții, prezentă acum în aproximativ treizeci de state. „Nu pare mult, dar armonizarea standardelor ne permite să cumpărăm aceleași utilaje pentru toate țările europene în care suntem prezenți”, explică Stéphane Hénon, directorul general. Grupuri ca al său, care generează 60% din cifra de afaceri în afara Franței, au reușit să treacă dincolo de granițe datorită acestei convergențe de reglementări și practici.

Cifrele macroeconomice atestă acest lucru: piața unică a impulsionat comerțul cu mărfuri cu 109% între statele europene, iar comerțul cu servicii cu 58%, potrivit Centrului de Studii Prospective și Informații Internaționale (CEPII). „Piața unică a stimulat permanent produsul intern brut al țărilor membre, cu creșteri de 4% până la 6% în medie”, adaugă Vincent Vicard, economist la CEPII. 

În plus, piața comună a fost de folos și consumatorilor. Astfel, un studiu al Fundației Bertelsmann din 2019 a evaluat câștigul la 840 de euro în medie pe cap de locuitor al UE pe an.

Cu toate acestea, aceste cifre medii maschează mari diferențe între țări, regiuni și companii. „În timp ce multinaționalele au fost marii câștigători, unele IMM-uri, în special din sectorul retail, au fost zdrobite de concurență, pe care piața unică a exacerbat-o”, crede Luc Hendrickx, de la SMEunited, federația europeană a IMM-urilor.

„Este adevărat că, pentru IMM-urile noastre tradiționale, din textile sau din agricultură, începuturile au fost cam grele, mai ales că, odată cu euro, Portugalia a pierdut posibilitatea de a-și devaloriza moneda pentru a câștiga la capitolul competitivitate a prețului”, confirmă Paulo Vaz, de la Asociația Afacerilor din Portugalia. „Acest lucru ne-a forțat să jucăm pe alte pârghii și să trecem la un nivel superior. În retrospectivă, a fost mai bine: IMM-urile care au rezistat atunci sunt acum mai puternice”.

Înseamnă asta că piața unică a accelerat dezindustrializarea sudului Europei, inclusiv a Franței? „Este o abordare prea facilă: Grecia sau sudul Italiei avea probleme structurale cu mult înainte de piața comună, iar alte fenomene au survenit în același timp, dar nu din cauza pieței comune, cum ar fi concurența sporită din partea Chinei”, explică André Sapir.

Mulți economiști cred, însă, că piața unică europeană a intensificat specializarea statelor pe anumite ramuri economice și a dus la „efecte de aglomerare”, și anume concentrarea industriei europene pe linia care merge de la Marea Baltică până la nordul Italiei, trecând prin Germania, Austria și o parte din țările estice, precum și în jurul anumitor orașe mari. „Acest lucru s-a făcut în detrimentul unor regiuni, în special de la periferie, care s-au depopulat și dezindustrializat fără ca fondurile structurale europene să reușească să compenseze aceste efecte negative”, estimează David Cayla, economist la Universitatea din Angers. Pe scurt: convergențe naționale, divergențe regionale.

În acest sens, Europa de Est este un caz de manual. „În 2004, integrarea Poloniei și a vecinilor săi în UE și sfârșitul granițelor au declanșat o decolare extraordinară a creșterii economice și a industriei acestor țări, datorită în special afluxului de investiții din Occident”, recunoaște Dominik Owczarek, de la Institutul Public Affairs, un think tank independent din Varșovia.

Cu toate acestea, investițiile în Europa de Est au fost în principal privilegiul unor mari companii, în special germane, care au profitat de forța de muncă ieftină (și de multe ori de o impozitare mai mică) pentru a-și înființa noi fabrici acolo. „Acum ne este greu să ieșim din acest model: piața unică a cimentat diviziunea muncii industriale între Est și Vest”, deplânge el.

„A existat o convergență economică Est-Vest, dar nicio convergență a modelelor sociale, ceea ce a fost în detrimentul nostru”, completează maghiarul Laszlo Andor, secretar general al Fundației Europene pentru Studii Progresiste și fost comisar european pentru ocuparea forței de muncă (2010-2014). „În plus, industria s-a concentrat în vestul acestor țări – lângă coloana vertebrală europeană – lărgind decalajul cu estul, unde se concentrează sărăcia”.

„Denaturarea concurenței”

La aceasta se adaugă libera circulație a persoanelor, care este și o sabie cu două tăișuri. „Fac parte din generația care a beneficiat de deschiderea granițelor: spre deosebire de părinții mei, am putut să plec liber din țară pentru a studia și a învăța limbi străine”, spune Oldrich Sklenar, tânăr cercetător ceh de la Asociația pentru Afaceri Internaționale, un centru de studii independent cu sediul la Praga, și-a încheiat o parte din studii la Bruxelles, prin programul Erasmus.

Dacă, la mijlocul anilor 2000, exodul masiv de creiere a contribuit la reducerea șomajului în Est – pe atunci foarte mare, în special în Polonia –, astăzi acesta este o frână în dezvoltarea regiunii.

„Lipsa de persoane calificate în anumite sectoare, în special în medicină, este apăsătoare”, rezumă Laszlo Andor. „Chiar înainte de începerea războiului din Ucraina, la sfârșitul lunii februarie 2022, Polonia angajase deja aproape 1,5 milioane de ucraineni, pentru a compensa cele două milioane de polonezi emigrați în Germania sau Marea Britanie”.

Acest lucru arată că mai sunt multe de făcut pentru a îmbunătăți funcționarea pieței unice. Mai ales că însuși principiul său este astăzi amenințat de tentația, în cadrul anumitor state membre, de a introduce ajutoare de stat pentru a contracara Inflation Reduction Act, marele plan protecționist al președintelui Statelor Unite, Joe Biden, care vizează sprijinirea industriilor naționale. „Acest lucru ar putea crea denaturări ale concurenței între țările membre, mai ales că unele, precum Germania, au mult mai multe mijloace bugetare pentru a-și susține industriile”, observă Vincent Vicard.

Cu toate acestea, Europa are și șansa de a-și pune la punct digitalul. „Într-adevăr, a trecut deja ceva timp de când Bătrânul Continent a părăsit paradigma neoliberală, al cărei unic scop era să distrugă barierele dintre state”, a spus Eulalia Rubio, cercetător la Institutul Jacques Delors, un think tank european.

Într-adevăr, UE produce din ce în ce mai multe standarde, de mediu și digitale, impunându-se și în exterior. Și arată mai multă solidaritate cu marele plan european de redresare. „Dar poate merge și spre consolidarea rolului statului /în politicile economice/”, mai spune Rubio. „Nici în Germania, politica industrială nu mai este un cuvânt rușinos”, adaugă Patrick Brandmaier, director general al Camerei de Comerț și Industrie franco-germane.

El crede că țările membre, începând cu duoul franco-german, vor putea găsi un răspuns comun pentru a-și susține industriile, fără a renunța la piața unică. Și, mai presus de toate, să producă campioni europeni în baterii sau hidrogen, capabili să facă față americanilor și chinezilor. „Dar dacă crearea unor astfel de campioni nu este însoțită de o politică reală de egalizare a distribuției teritoriale și de compensare efectivă pentru regiunile neglijate, piața unică va continua să producă perdanți”, avertizează David Cayla.