Piața imobiliară. Prețurile chiriilor explodează, vânzările stagnează

Piața imobiliară. Prețurile chiriilor explodează, vânzările stagnează Sursă foto: Dreamstime.com

Piața imobiliară este suprasolicitată, spun agenții imobiliari, întrucât se confruntă cu o creștere semnificativă a cererilor. Grupul predominant de clienți în această perioadă este reprezentat, fără îndoială, de studenți, care își caută spații de închiriat pentru noul an universitar.

Piața imobiliară este deja marcată de o frenetică căutare a chiriilor în marile orașe universitare. Cu începerea noului an universitar la orizont, sute de mii de studenți aflați în marile orașe încep să caute cu disperare locuințe de închiriat. Ceea ce duce la creșterea semnificativă a prețurilor.

Piața imobiliară, în schimbare. Cresc prețurile chiriilor

În Iași, de exemplu, este tot mai dificil să găsești apartamente de închiriat sub pragul de 400 de euro lunar. Practic, în acest oraș, chiria a înregistrat o creștere de aproximativ 10-15% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

Cerința studenților rămâne un preț cât mai accesibil și proximitatea față de campusul universitar, pentru a minimiza timpul petrecut în trafic.

O practică tot mai comună din cauza prețurilor ridicate sunt apartamentele la comun.

Un apartament cu două camere, configurat în stil open space, se închiriază la prețul de 550 de euro lunar. El poate găzdui confortabil trei sau chiar patru studenți, dacă doresc să colaboreze în împărțirea chiriei.

Astfel, costul lunar pentru fiecare poate ajunge la aproximativ 200 de euro, inclusiv utilitățile. Acest lucru se aplică în cazul în care nu au obținut deja locuri în căminele universitare, unde prețurile sunt semnificativ mai mici decât cele pentru apartamentele de închiriat.

Se mai găsesc cu greu garsoniere, aproape că nu mai sunt în acest moment în Iaşi, acelea sunt cele mai căutate de studenţi şi cele mai ieftine: chiriile ajungând la 250-300 de euro chiar şi în cazul acelora. Aşadar, oricum vorbim de creşteri pe toate planurile”, explică agenții imobiliari din Iași.

Doar studenții vaccinați, trecuți prin boală sau cu teste negative pot reveni la cursuri din toamnă

Studenți. Sursa: Arhiva EVZ

Cât au crescut chiriile la Cluj-Napoca

O situație similară e și în Cluj-Napoca. În iulie 2023, chiriile din Cluj-Napoca au înregistrat o creștere semnificativă, ajungând cu până la 27% mai mari decât în aceeași perioadă a anului anterior, cu prețuri medii atingând niveluri de până la 700 de euro pe lună.

În Cluj-Napoca, în luna iulie curent, prețurile medii de închiriere au înregistrat o creștere față de luna precedentă.

Astfel, în iunie, garsonierele erau disponibile la un preț mediu de 320 de euro, în timp ce în luna iulie, acestea s-au închiriat cu un preț mediu de 350 de euro.

În ceea ce privește apartamentele cu două camere, în luna iulie, prețurile de închiriere au crescut la 549 euro, față de 500 de euro în luna iunie, în timp ce apartamentele cu trei camere au înregistrat un preț mediu de închiriere de 700 de euro în iulie, comparativ cu 650 de euro în luna iunie.

Bucureștiul, mai ieftin decât Clujul la prețul chiriilor

În București însă, prețurile chiriilor sunt mai mici decât în Cluj-Napoca. Astfel, pentru o garsonieră în București pot să plătești, în medie, 310 euro lunar. Dacă vorbim despre un apartament cu două camere în Capitală, prețurile ajung la 480 de euro pe lună.