Phenianul generează tensiune în regiune

Forţele americano-sud-coreene au ridicat ieri nivelul de alertă şi mobilizare, după ce Coreea de Nord a denunţat armistiţiul din 1953 şi a ameninţat statul vecin cu un atac militar, relatează AFP.

„Comandamentul forţelor comune americano-sud-coreene a ridicat condiţiile de alertă la nivelul 2”, a anunţat Ministerul Apărării de la Seul. „Supravegherea deasupra Coreei de Nord va fi întărită cu mai multe avioane şi mobilizare suplimentară de personal”, a precizat purtătorul de cuvânt al ministerului, Won Tae-Jae. La două zile după efectuarea unui test nuclear, Phenianul a anunţat miercuri că nu mai este legat de armistiţiul care a pus capăt războiului din Coreea (1950-1953). Poziţie defensivă Coreea de Nord a reacţionat astfel la decizia Coreei de Sud de a se alătura Iniţiativei de Securitate împotriva Proliferării, lansată de Statele Unite în 2003, care prevede în special manevre militare şi autorizează inspectarea navelor suspectate că transportă material militar şi alte arme de distrugere în masă. Statele Unite menţin o forţă de 28.500 de militari în Coreea de Sud, ca mijloc de disuasiune faţă de Nord.

Este a patra oară din 1982 când condiţiile de alertă sunt ridicate la nivelul doi, ultima dată acest lucru având loc după primul test nuclear al Coreei de Nord, în 2006. Monitorizarea se va concentra de-a lungul Zonei demilitarizate care desparte peninsula, pe Zona de securitate comună din satul Panmunjom şi Linia de delimitare cu Nordul - frontiera disputată din Marea Galbenă. „Vom menţine o poziţie defensivă solidă pentru a preveni provocările militare ale Nordului”, a declarat Won. Acord pentru rezoluţie   Principalele state din Consiliul de Securitate al ONU au ajuns la un acord privind înăsprirea sancţiunilor împotriva Coreei de Nord, a declarat un diplomat occidental. Acesta a afirmat că Rusia şi China, care au frecvent tendinţa de a diminua entuziasmul occidentalilor în ceea ce priveşte condamnarea sau sancţionarea Phenianului, nu au manifestat „reticenţă”. În opi nia sa, „ceea ce se discută acum este tipul de sancţiuni” suplimentare care vor fi adoptate.