Pfizer cere aviz pentru vaccinarea copiilor sub 11 ani. Decizia va fi luată în câteva săptămâni

Grupul farmaceutic Pfizer solicită autorităților europene avizul pentru folosirea vacinului anti-COVID și la copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani.

Grupul farmaceutic american Pfizer Inc. şi partenerul său german BioNTech SE au anunţat că au transmis Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA) datele medicale obţinute dintr-un studiu clinic. Documentația susține utilizarea vaccinului lor anti-COVID-19 la copii din grupa de vârstă 5-11 ani, informează Reuters şi AFP.

Vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de Pfizer-BioNTech nu este aprobat pentru această grupă de vârstă. În schimb, a primit autorizarea pentru adolescenţii de peste 12 ani în Statele Unite şi în Uniunea Europeană.

Pfizer-BioNTech a cerut la începutul lunii octombrie Agenţiei pentru alimente şi medicamente (FDA) din Statele Unite să autorizeze acest ser pentru copiii din grupa 5-11 ani. Un comitet consultative se va reuni pentru a examina datele medicale în luna noiembrie a acestui an. Deşi copiii sunt mai puţin susceptibili să dezvolte forme severe de COVID-19, ei pot totuşi să transmită virusul SARS-CoV-2 altor persoane.

Acest vaccin, Pfizer-BioNTech, a demonstrat că induce o reacţie imunitară puternică în rândul copiilor cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani. Cele două companii au precizat că vaccinul pe care l-au dezvoltat a fost bine tolerat de acei copii.

Sursa foto: EVZ

 

Câți copii vor beneficia de vaccinul anti-COVID

Aproximativ 28 de milioane de copii între cinci şi 11 ani vor putea avea în curând acces la acest vaccin, iar primele inoculări ar putea avea loc peste câteva săptămâni, după validarea datelor de către autorităţile sanitare. Dozajul vaccinului Pfizer-BioNTech administrat copiilor din grupa de vârstă 5-11 ani a fost adaptat la 10 micrograme pe injecţie. Este mai redus faţă de dozajul de 30 de micrograme utilizat în cazul pacienţilor mai vârstnici.

În Israel, copiii din această grupă de vârstă care riscă să dezvolte complicaţii grave din cauza COVID pot deja să fie vaccinaţi de la 1 august cu serul Pfizer. Autoritățile israeliene au acordat o autorizație specială.

Compania americană Moderna desfăşoară la rândul ei studii clinice cu vaccinul ei anti-COVID-19 la care participă mai multe mii de copii. Rezultatele acestor studii nu au fost deocamdată anunţate.