Gen. (r) Petru Neghiu, președintele Asociației ACMRR-SIE a vorbit astăzi, pentru Evenimentul Zilei, despre trecerea în neființă a unui om care a făcut istorie. Mai exact, despre generalul Iulian N. Vlad care a plecat din lumea noastră într-o altă lume, cea a eternității și împăcării cu sine în fața Supremei Judecăți. Deși despre Gen. Iulian Vlad s-ar putea vorbi cât pentru zece vieți, prof. Petru Neghiu susține cu tărie că „generalul Vlad a fost salvarea României, că fără ordinul generalului, România nu ar mai fi existat astăzi, că este EROU al nostru și că merită să fie declarat oficial EROU NAȚIONAL”.
„Mă bucur că ziarul dumneavoastră se interesează de această problemă. Domnul Dan Andronic a fost întotdeauna un om deschis față de problema asta. Am spus în interviul pe care l-am acordat ziarului dvs. ceea ce era în mare de spus, însă astăzi o să mă refer puțin la impresiile și la trăirile mele subiective. Eu personal, și nici asociația pe care o reprezint, (n.r.- Asociația ACMRR-SIE) nu suntem nostalgici unei epoci, dar ceea ce a însemnat Gen. Iulian Vlad a fost salvarea țării.
Și, vă spun asta și vreau să subliniați, noi, Asociația noastră, l-am declarat pe Gen. Iulian Vlad, EROU al nostru. De ce? Pentru că a împiedicat sfârtecarea țării, a împiedicat Războiul Civil din România în '89. Dacă generalul Vlad nu dădea ordinul pe care l-a dat, România nu ar mai exista astăzi.
Dacă este posibil și prin intermediul ziarului dumneavoastră, aș propune tuturor celor care suntem de acord cu asta ca generalul Iulian Vlad să fie declarat EROU NAȚIONAL. Ce pot să vă mai spun în această zi că Asociația noastră l-a îngrijit în ultimele două luni pe generalul Vlad, i-a asigurat și asistență religiosă, s-a spovedit și a făcut cele necesare... Dumnezeu să-l odihnească!”, a declarat astăzi pentrui ziarul Evenimentul Zilei președintele ACMRR-SIE, gen. (r) Petru Neghiu.