Polițiștii din Italia au reținut încă un suspect în acest caz. Este vorba despre vărul primului român arestat deja sub acuzația de complicitate la crimă.
Update. Anchetatorii sunt cu un pas mai aproape de a desluși circumstanțele morții lui Alexandru Ivan. În cazul asasinării adolescentului român de 14 ani, polițiștii din Italia au reținut încă un suspect. Este vorba despre Dino Petrov, căutat încă de zilele trecute.
Știre inițială
Petrov Corum este bărbatul arestat pentru uciderea elevului român de 14 ani în parcarea metroului Pantano. Acesta ar fi rom și s-ar fi mutat din România în urmă cu câțiva ani. Este căutat pentru aceeași crimă un alt rom, Petrov Dino.
După arestarea vărului său, Dino Petrov, în vârstă de 33 de ani, fugise la Treviso. Conform primelor date, acesta încercase să se ascundă în casa unei mătuși.
Cine este Petrov Corum
Principalul suspect are 24 de ani și duminică seara s-a prezentat la poliția din Frascati. El locuieste într-o vilă la câteva sute de metri de stația de metrou Pantano, unde Alexandru Ivan a fost împușcat mortal. Tânărul de doar 14 ani care a murit se afla în parcare în grupul format din tatăl vitreg și bunicul lui și alte cinci persoane, venit pentru „clarificări” cu clanul de romi.
Corum a declarat că este nevinovat și că nu știe cine l-a împușcat pe băiatul de 14 ani. El ar fi discutat doar cu tatăl vitreg al victimei: «Am venit la cazarmă să vă spun că nu am nimic de-a face cu moartea lui Alex. Am aranjat întâlnirea cu tatăl vitreg pentru a clarifica lucrurile, dar apoi am fost într-o altă mașină, nu cea de unde au tras”.
Petrov Corum, mașini și haine de lux
Cu toate că încearcă să îi convingă pe polițiști că este nevinovat, el se etalează cu mașini de lux și haine de designer, dar și bani în frigider pe rețelele de socializare. Anchetatorii au mai aflat că trăgătorul era un văr de-al său în vârstă de 31 de ani, care, momentan, este de negăsit, potrivit gazetaromaneasca.com.
Cum a fost ucis tânărul de doar 14 ani
Potrivit reconstrucției, tatăl vitreg al lui Alexandru, Tiberiu Măciucă, a fost bătut la Essse Cafè din via Casilina din cauza unei dispute de droguri. Atunci Corum a fost contactat de Măciucă pentru ca o „clarificare” sa aiba loc in parcare. Măciucă a apărut cu o bâtă de baseball. Ceilalți ar fi încercat să-i împuște pe toți, dar doar tânărul de 14 ani a murit.
Alexandru Ivan, în vâstă de 14 ani, era elev la gimnaziu la școala „Domenico Savio”, iar anul viitor ar fi mers la liceu. Petrecea mult timp cu prietenii și mergea uneori la sală. Familia trăise la Torre Angela și se mutase în Monte Compatri. Alexandru Ivan venise în această localitate în urmă cu doi ani, și locuia împreună cu mama, tatăl vitreg, cei doi frați mai mici și o cățelușă, Kendra.
Vecinii au declarat că tatăl vitreg al tânărului avea mai multe probleme cu legea. Ei consideră că Alexandru Ivan a fost ucis din cauza certurilor în care este implicat partenerul mamei sale.