Petro Poroşenko, în atenția autorităților. Anchete de amploare în Ucraina
- Lucian Ionescu
- 20 decembrie 2019, 16:33
Angelika Ivanova, purtătoare de cuvânt a Biroului ucrainean de anchetă (DBR), însărcinat cu anchetele vizându-i pe înalţii responsabili ai statului, a afirmat, vineri, că au fost percheziţionate mai multe proprietăţi din Kiev ale fostului preşedinte Petro Poroşenko.
„Sunt în curs percheziţii la mai multe adrese”, între care un club de fitness şi un complex imobiliar în care îşi are sediul şi partidul fostului şef de stat, Solidaritatea europeană, a menţionat Angelika Ivanova.
Percheziţiile au loc în cadrul a două anchete, una pentru fraudă fiscală şi legată de vânzarea de către Poroşenko a unei fabrici din Kiev, în 2018, şi cealaltă privind dispariţia de „informaţii secrete" de la sediul preşedinţiei, după plecarea sa din funcţie, în mai a.c.
Autorităţile ruse au hotărât ca fostul preşedinte de stat să nu fie reţinut
Reamintim că Poroşenko a pierdut alegerile prezidenţiale din aprilie în faţa actorului Volodimir Zelenski, fără experienţă politică, a cărui campanie a avut în centru promisiunea eradicării corupţiei.
Petro Poroşenko, este cunoscur şi ca un prosper om de afaceri fiind „regele ciocolatei" ucrainene.
Poroşenko este citat în peste 10 anchete lansate de DBR, dintre care cel puţin una referitoare la presupuse abuzuri de putere în legătură cu numirea judecătorilor, potrivit agerpres.ro