Petro Poroșenko a semnat demisia ministului Apărării din Ucraina

Decizia vine în contextul în care Valeri Gheletei a fost acuzat de presa ucraineană că nu a reacționat, la sfârşitul lui august, atunci când trupe ruse au intrat în regiunile separatiste din estul țării, potrivit AFP.

"Preşedintele Petro Poroşenko a dat curs cererii de demisie a ministrului Apărării Valeri Gheletei (considerat unul dintre apropiaţii săi - n.r.), subliniind că a venit timpul să schimbe conducerea ministerului. Numele candidatului care îl va înlocui va fi prezentat, luni, în Parlament. Sper că votul va avea loc marţi", a transmis liderul de la Kiev, într-un comunicat postat pe site-ul preşedinţiei.

Săptămânalul ucrainean Dzerkalo Tyjnia a publicat, în ediția de ieri, un articol în care i-a reproşat ministrului Gheletei că a condus, pe 24 august, marea defilare militară din centrul Kievului, deși fusese avertizat cu o zi înainte despre intrarea masivă a unor trupe ruse în Ucraina.

Publicaţia îl citează pe generalul Petro Litvin, comandantul din acea perioadă al trupelor din sectorul respectiv, care afirmă că i-a trimis ministrului, pe 23 august, rapoarte "despre unităţi ruseşti care au trecut frontiera şi se îndraptă către (localitatea ucraineană) Amvrosiivska".

Potrivit ziarului, lipsa de acţiune a lui Gheletei faţă de aceste evenimente a condus la drama de la Ilovaisk, unde forţele ucrainene au fost încercuite şi unde a avut loc o baie de sânge.