Petre Tobă și Florentin Pandele vor rămâne fără titlurile de doctor

Petre Tobă și Florentin Pandele vor rămâne fără titlurile de doctor

Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, va retrage titlurile de doctor deţinute de către fostul ministru de Interne Petre Tobă şi de către primarul oraşului Voluntari, Floretin Pandele, după ce contestaţiile acestora la deciziile CNATDCU de plagiat au fost respinse, informează News.ro. CNATDCU a respins contestaţiile formulate de Petre Tobă şi Florentin Pandele la verdictele iniţiale de plagiat în tezele de doctorat. Ca urmare, ministrul educaţiei va emite ordinul de retragere a titlurilor de doctor pentru cei doi.

Pe de altă parte, surse Hotnews susțin că  Petre Tobă ar fi copiat câteva rânduri chiar și în contestaţia depusă,.

Consiliul general al CNATDCU a decis, la 12 octombrie, că Florentin Pandele şi Petre Tobă au plagiat în lucrările lor de doctorat. Anterior, comisiile de specialitate din CNATDCU dăduseră verdicte de plagiat „masiv” atât în cazul tezei de doctorat a lui Petre Tobă, cât şi în cazul lui Florentin Pandele.

Iniţial fusese un verdict conform căruia cele două teze nu au fost plagiat, dar verdictul a fost respins în 7 septembrie de Consiliul general al CNATDCU.  La acel moment, conducerea CNADTCU a decis să că preşedintele Consiliului să numească noi comisii de experţi, din exterior, care să facă o nouă evaluare.

Noile comisii au constatat în cazul doctoratului lui Petre Tobă că „teza conţine un plagiat masiv, care încalcă grav normele academice” şi au propus retragerea titlului de doctor.

Ambele titluri de doctor au fost acordate de Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”.

În cazul lui Tobă, titlul a fost acordat în 2011 pentru teza „Poliţia Română - forţă de stabilitate şi securitate. Optimizarea managementului cooperării internaţionale în vederea combaterii ameninţărilor neconvenţionale".

În cazul primarului din Voluntari, Florentin Pandele, teza s-a intitulat „România şi noile provocări generate de integrarea europeană” și a fost susţinută în 2008.

Ne puteți urmări și pe Google News