Ungaria şi landul Bavaria au semnat un nou program de cooperare pentru o perioadă de trei ani, în cadrul căruia părţile vor colabora pentru a păstra realizările economice obţinute până în prezent, în contextul actual de dificultăţi extreme, a declarat, joi, Péter Szijjártó, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, după reuniunea Comisiei Mixte Ungaro-Bavareze, scrie MTI.
Potrivit comunicatului remis de Ministerul ungar de Externe, şeful diplomaţiei de la Budapesta a subliniat, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute împreună cu Melanie Huml, ministrul bavarez fără portofoliu responsabil pentru afaceri europene şi internaţionale, că "au loc schimbări dramatice în politica şi economia mondială, iar într-o astfel de situaţie partenerii stabili, previzibili şi de încredere sunt deosebit de valoroşi".
Melanie Huml a adăugat că Bavaria este partenerul comercial numărul unu al Ungariei, din rândul landurilor germane, şi al doilea în ce priveşte investiţiile. Aproximativ o treime din exporturile ungare destinate Germaniei sunt îndreptate către Bavaria, iar anul trecut schimburile bilaterale de mărfuri au fost de 15 miliarde de euro.
De asemenea, Guvernul ungar a semnat în ultimii ani acorduri de cooperare strategică cu şase companii bavareze, a mai precizat oficialul german. Melanie Huml a spus că "prietenul adevarat la nevoie se cunoaşte", iar companiile bavareze şi-au dovedit loialitatea în timpul pandemiei de coronavirus, deoarece, în ciuda dificultăţilor, 26 de companii au investit în Ungaria în total 28 de miliarde de forinţi (70 milioane euro), contribuind astfel la păstrarea a 12.300 de locuri de muncă.
La rândul său, Péter Szijjártó a afirmat: cooperarea ungaro-bavareză s-a bazat întotdeauna pe respect reciproc şi beneficii reciproce, iar obiectivul comun este de a păstra realizările economice din trecut, "în contextul unor greutăţi deosebite, generate de război şi inflaţie". Péter Szijjártó a subliniat că Ungaria asigură cel mai competitiv mediu pentru investiţii din Europa, deoarece are cele mai mici impozite şi asigură stabilitatea furnizării energiei.
Ministrul ungar de externe a subliniat că Guvernul de la Budapesta consideră importantă menţinerea unităţii Europei în ceea ce priveşte războiul din Ucraina, dar a trebuit să lupte pentru securitatea aprovizionării cu energie, deoarece economia ungară nu poate funcţiona fără energia provenită din Rusia.
Péter Szijjártó a adăugat: Ungaria consideră această chestiune drept "una ce ţine de raţiune şi nu de ideologie. Péter Szijjártó a precizat că, în cadrul reuniunii, a fost semnat un program de cooperare pe trei ani, care conţine 51 de puncte, printre care finanţarea în comun a Universităţii "Andrássy" din Budapesta şi a Institutului maghiar de la Universitatea din Regensburg, precum şi colaborarea în domeniul energiei regenerabile.
Răspunzând la o întrebare a unui jurnalist privind relaţia cu noul Guvern al Germaniei, care şi-a preluat mandatul anul trecut, Péter Szijjártó a declarat că relaţiile dintre state nu se bazează niciodată pe principii partinice, iar Ungaria respectă întotdeauna rezultatele alegerilor din alte ţări şi colaborează cu cei care sunt aleşi de popor. (Traducere RADOR)