OPERAȚIUNEA de salvare din Thailanda a luat SFÂRȘIT. Care este starea VICTIMELOR

Succes răsunător pentru salvatori în peștera din Thailanda. După zile în șir de efort considerabil, cei 12 copii și antrenorul lor au fost scoși teferi din grota unde se aflau captivi de mai bine de două săptămâni.

Operațiunea de salvare a acestora a început duminică, iar marți au fost scoși ultimii băieți.

Copiii au fost duși la spital, în siguranță. Pe lângă tratamentul menit să le refacă imunitatea şi să combată subnutrirea şi deshidratarea ultimelor două săptămâni, copiii primesc şi consiliere psihologică, pentru a trece mai uşor peste trauma captivităţii. Victimele au rămas captive în peșteră încă din data 23 iunie. Inițial, aceștia au intrat în peșteră când aceasta era uscată, însă în urma unei ploi torențiale, locul a fost indundat, iar aceștia nu au mai putut părăsi locul. Cei 12 copii, cu vârste cuprinse între 11 și 16 ani, şi antrenorul lor de fotbal, de 25  ani, au fost găsiți 10 zile mai târziu, speriați și înfometați.