Cel puțin 70 de persoane și-au pierdut viața duminică într-o explozie triplă în apropierea unui sanctuar șiit de la periferia Damascului, un atentat revendicat de gruparea Statul Islamic, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului. Îngrozitorul atentat are loc în contextul în care în cadrul unei noi runde de negocieri, desfășurate la Geneva sub egida ONU, se încearcă să găsească o soluție la conflictul sirian
Spre orele prânzului, o mașină capcană a explodat în fața unei stații de autobuz din vecinătatea moscheii Sayeda Zeinab, un important loc de cult al comunității șiite care adăpostește mausoleul uneia dintre nepoatele profetului Mahomed, a informat agenția oficială Sana. Ulterior, doi kamikaze și-au detonat centurile cu explozivi în momentul în care martorii se adunau la locul tragediei, potrivit Sana. Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) a prezentat un bilanț cu 71 de morți, printre care cinci copii.
Tripla explozie a făcute pagube importante, săpând o groapă adâncă în șosea și incendiind fațada unui imobil, a constatat un fotoreporter al agenției France Presse, citat de Agerpres.
Atentatul, comis într-un sector controlat de regim, a fost revendicat rapid de SI într-un comunicat publicat pe rețele sociale. "Doi soldați califatului au desfășurat operațiuni sinucigașe într-un cuib de necredincioși din zona Sayeda Zeinab", a precizat organizația radicală sunnită.
Șiiții sunt frecvent ținta grupărilor jihadiste sunnite, în special SI, care consideră că membrii acestei comunități sunt eretici. Numeroși pelerini șiiți proveniți din Iran, Irak, Golf și Liban merg zilnic în pelerinaj la sanctuarul Sayeda Zeinab.