Cel puțin 2.296 de persoane din 4.293 de cazuri de infecție în cinci țări din Africa de Vest și-au pierdut viața în cea mai gravă epidemie de Ebola din istorie, a anunțat marți Organizația Mondială a Sănătății (OMS), relatează Reuters și DPA.
Cifrele indică aproximativ 200 de noi decese cauzate de boală, potrivit unui bilanț stabilit la 6 septembrie. Cele mai recente date nu reflectă și situația la zi din Liberia, țara cel mai grav afectată, sugerând că bilanțul real al victimelor este și mai crescut.
În Guineea, Liberia și Sierra Leone, au fost înregistrate 4.269 de cazuri suspecte și confirmate și 2.288 de decese sâmbătă, a anunțat agenția ONU.
Boala a mai fost raportată și în Nigeria (21 de cazuri, confirmate, probabile și suspecte, dintre care 8 mortale) și în Senegal (3 cazuri, doar unul confirmat).
'Creșterea numărului de cazuri continuă să se accelereze în țări cu răspândire și transmitere intensă', a subliniat organizația.
Între timp, SUA au anunțat că vor trimite o forță suplimentară de 100 de angajați din domeniul sănătății în Africa de Vest pentru a asista autoritățile locale în izolarea și tratarea pacienților infectați cu virusul Ebola.