BOMBĂ ÎN RELAŢIA MAFIE-POLITICĂ. Un senator şi Clanul Butoane, într-o anchetă cu 256 de percheziţii | VIDEO
- Dan Istratie
- 25 iulie 2012, 09:33
Mascaţii au făcut un număr record de percheziţii simultane. Senatorul de Giurgiu Cezar Măgureanu, fiica şi ginerele său, implicaţi într-o reţea de evazionişti, alături de Octavian Grecu, zis Butoane. În această reţea ar fi implicat şi fostul iubit al Ginei Pistol, libanezul Nicola Saikaly.
UPDATE 1. Octavian Grecu, zis "Butoane", a fost adus la sediul DIICOT, el declarând că nu ştie de ce a fost ridicat de anchetatori. În această reţea de evaziune fiscală ar fi implicat şi fostul iubit al Ginei Pistol, libanezul Nicola Saikaly. Încă din aprilie, ANAF a arătat că societăţile comerciale controlate de Nicola şi de rudele sale ar fi prejudiciat statul român cu peste şapte miliarde de lei vechi. El a făcut afaceri cu mai multe firme fantomă, de la care a cumpărat cantităţi mari de condimente şi câteva sute de tone de zahăr. UPDATE. Senatorul Măgureanu a negat, într-o intervenţie telefonică pe B1TV, că ar avea vreo implicare în dosarul amintit şi a spus că va afla mai multe joi, când se va prezenta la sediul DIICOT. "Nu ştiu despre ce e vorba. Nu am de ce să mă apăr" a spus Măgureanu, susţinând că nu îl interesează imunitatea parlamentară pentru că nu este implicat în dosar. Cât despre firma ginerelui său, care ar fi de asemenea implicată, senatorul a spus că el răspunde personal pentru firma sa. Legăturile dintre Clanul Butoane şi senatorul Măgureanu au mai fost prezentate în presă şi în trecut. Într-o filmare postată pe YouTube, senatorul apare la o petrecere organizată de Grecu Octavian, zis şi Butoane. O parte dintre interlopii clanului au fost acuzaţi că ar fi avut legătură cu moartea baschetbalistului american Chauncey Hardy, omorât în bătaie, într-o discotecă din Giurgiu, în luna octombrie a anului trecut. Mascaţii au făcut 256 de percheziţii în 10 judeţe. Au fost controlaţi suspecţi de evaziune fiscală. Printre aceştia se află şi senatorul PSD Cezar Măgureanu. Dată fiind calitatea acestuia de senator în Parlamentul României, contribuţia acestuia la activitatea infracţională va fi analizată într-o cauză penală separată, se arată într-un comunicat al DIICOT. <iframe src="http://www.youtube.com/embed/1TLRHJNeDxY" frameborder="0" height="360" width="633"></iframe> Printre învinuiţi se mai găsesc şi DRĂGAN NICUŞOR, director general adjunct în cadrul A.N.A.F, STROE DAN - director achiziţii în cadrul A.N.A.F. , NĂIPEANU ELENA-MĂDĂLINA - angajat D.G.F.P. Giurgiu, PĂCALĂ NADIA - comisar în cadrul Gărzii Financiare Centrale, POPA GEORGE, IONESCU BOGDAN, ZĂBAVĂ MARIN, SEBE STELIAN, PENCIU MIHĂIŢĂ - comisari în cadrul Gărzii Financiare Giurgiu. De asemenea, activitatea infracţională realizată de către învinuiţi pe raza judeţului Giurgiu, a fost sprijinită de către GRECU OCTAVIAN zis "BUTOANE". Descinderile au loc în Bucureşti şi alte 10 judeţe Percheziţiile au avut loc în Bucureşti şi domicilii din judeţele Ilfov, Giurgiu, Constanţa, Argeş, Buzău, Vâlcea, Gorj, Dolj, Timiş, Bihor. Cercetările efectuate până la această dată au concluzionat faptul că, în perioada anilor 2010 - 2012, prin crearea unui circuit evazionist complex, prejudiciul cauzat bugetului de stat depăşeşte suma de 40 milioane de euro anual. 125 de suspecţi vor fi aduşi, în cursul acestei zile, la audieri. La acţiune participă DIICOT, IGPR şi Poliţia de Frontieră. Sunt vizate afaceri cu alimente şi materiale de construcţii. Principalele acuzaţii sunt de evaziune fiscală şi spălare de bani. Evaziunea se referă în principal la tranzacţiile comerciale intracomunitare cu zahăr În mod concret, activitatea infracţională a gravitat în jurul următoarelor firme sau grupuri de firme: - S.C. LEMARCO S.A. Bucureşti - reprezentată de învinuitul CONSTANTIN TUDOR;
- S.C. DUCTIL ROM S.A. Bucureşti - reprezentată de învinuitul STUPARU SORIN;
- S.C. NOVICIO FOOD & BEVERAGE S.R.L. Ilfov - reprezentată de învinuitul SAIKALY NICOLE;
- S.C. VEGA TRADE COMODITIES S.R.L. Giurgiu - reprezentată de învinuiţii GĂZDAC SORIN ADRIAN şi GĂZDAC RALUCA LIVIA IOANA. Una dintre descinderi are loc pe strada Valea Cascadelor din Bucureşti. Acolo sunt mai multe depozite de gresie şi faianţă. CITIŢI ŞI:
- Frăţiile dintre politicieni şi mafiile locale se leagă pentru afaceri şi putere | VIDEO
- Interlopul "Butoane" a girat un împrumut pentru ginerele senatorului Măgureanu | VIDEO
- Crin Antonescu a fost în vizită la Clanul "Butoane"? Lideri PNL: Simple speculaţii!
- HARTA INTERLOPILOR. Iliescu este primar la Giurgiu, ajutat de Butoane | VIDEO
- Cazul americanului ucis la Giurgiu. Am fost în bârlogul clanului "Butoane"
- BINE AŢI VENIT ÎN GIURGIU. Oraşul înfricoşat de Mafie