Republica Moldova. Italia va oferi Republicii Moldova, în următorii doi ani, 40 de milioane de euro pentru proiecte de dezvoltare. Este promisiunea făcută de premierul Italian Giorgia Meloni, în cadrul unei discuții telefonice cu președinta în funcție, Maia Sandu. De altă parte, surse de la Bruxelles, citate de Europa Liberă, declară că UE ar putea oferi o asistență financiară în sumă de 1,8 miliarde de euro, pentru următorii trei ani.
Meloni promite un suport de 40 de milioane de euro
Șefa statului a purtat o discuție cu premierul italian Giorgia Meloni. Conform unui comunicat al instituției prezidențiale, Sandu a amintit despre legăturile speciale dintre Italia și Republica Moldova. Acestea s-a datora și comunității mari de moldoveni din Italia.
„Obiectivul nostru este să creăm condiții mai bune de viață acasă, astfel încât moldovenii să nu fie nevoiți să plece, iar cei din diasporă să vrea să revină”, a subliniat Sandu.
Maia Sandu, care luptă pentru al doilea mandat la Președinție, a mulțumit pentru decizia Italiei de a oferi, pentru perioada 2024 - 2026, 40 de milioane de euro pentru agricultură, sănătate și eficiență energetică.
„Italia ne susține ferm pe drumul nostru european, iar moldovenii din Italia știu bine ce înseamnă să faci parte din această familie a păcii și prosperității. Toți moldovenii merită să fie parte a Uniunii Europene!”, a punctat Sandu.
Uniunea Europeană pregătește un suport de peste 1,8 miliarde de euro
Uniunea Europeană ar putea oferi Republica Moldova asistență financiară în sumă de 1,8 miliarde de euro. Banii ar urma să ajungă în țară în următorii trei ani.
Informația a fost făcută publică de Europa Liberă, care citează surse de la Bruxelles.
Asistența despre care se discută în aceste zile ar putea fi anunțată de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Oficialul european va ajunge la Chișinău pe data de 10 octombrie.
Dintre cele 1,8 miliarde de euro pentru Moldova, 1,5 miliarde vor fi sub formă de credite, iar restul - de granturi, scrie aceeași sursă.