Peste 100 de morți în cel mai mare dezastru din ultimul deceniu. 13 milioane de oameni strigă după ajutor

Ciclonul care a avut loc zilele trecute în India și Bangladesh a măturat totul în calea lui. În Bengalul de Vest din estul Indiei pagubele sunt uriașe. Din primele estimări acestea se ridică la un trilion de rupii (13 miliarde de dolari americani) la nivelul infrastructurii şi a culturilor agricole

De asemenea, în Bangladesh, aflată miercuri pe traiectoria ciclonului Amphan, pagubele sunt de 11 miliarde de taka (130 milioane de dolari americani). Însă, cifra ar putea creşte, au anunţat reprezentanţi guvernamentali.

Cele două ţări au înregistrat cel puţin 102 morţi în urma trecerii ciclonului, cel mai puternic din ultimul deceniu. Majoritatea deceselor au fost provocate de prăbuşirea locuinţelor şi electrocutare.

Peste trei milioane de persoane au fost evacuate înainte ca Amphan să atingă zona de uscat, fiind astfel prevenite mult mai multe decese, potrivit autorităţilor.

Ciclonul a afectat peste 13 milioane de persoane - dintre care unele au rămas fără locuinţele, altele fără culturi sau terenuri agricole - şi peste 1,5 milioane de gospodării au fost distruse, au declarat  doi reprezentanţi ai guvernului din Bengalul de Vest.

În North 24 Parganas, district din sudul statului Bengalul de Vest, 700 de sate au fost inundate şi 80.000 de oameni au rămas fără locuinţe, potrivit ziarului Times of India.

Sute de mii de sinistraţi se află în tabere amenajate în acest scop pe teritoriul acestui stat, au precizat autorităţile care se tem că relaxarea măsurilor de respectare a distanţei fizice ar putea alimenta o răspândire a cazurilor de infectare cu noul coronavirus.

În Calcutta, capitala statului, autorităţile s-au luptat să îndepărteze resturile rămase pe drumuri şi arborii doborâţi de rafalele de vânt de până la 133 km/h care s-au abătut ore în şir peste oraşul cu 14 milioane de locuitori.

Ciclonul a distrus de asemenea terenuri agricole din zonele joase de coastă din Bangladesh, iar pagubele produse vor pune în pericol, cel mai probabil, mijloacele de trai ale populaţiei, a atenţionat organizaţia non-profit ActionAid. „Comunităţile au nevoie urgentă de sprijin întrucât au rămas fără necesităţile de bază, cum ar fi alimente, apă potabilă şi materiale pentru reconstrucţia caselor", a declarat Farah Kabir, director al filialei ActionAid din Bangladesh, potrivit agerpres.ro