Personalul nedidactic va avea salarii majorate cu 20%

Personalul nedidactic va avea salarii majorate cu 20%

Salariile personalului nedidactic se vor majora cu circa 20%, prin acordarea sporului de vechime, de această creştere urmând să beneficieze 53.000 de oameni, a declarat, astăzi, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Simion Hăncescu.

Hăncescu a subliniat că Executivul va da joi o Ordonanţă de Urgenţă în acest sens şi că nu este vorba despre un efort suplimentar, banii necesari, circa 90 de milioane de lei, fiind prinşi deja în Legea bugetului, informează Agerpres. „Este vorba de o problemă ce a apărut din cauza unor interpretări eronate. Este vorba de salarizarea personalului nedidactic. Ceea ce am discutat cu prim-ministrul este să se dea o Ordonanţă mâine, astfel încât să se reglementeze începând cu data de 1 februarie şi această problemă. Concret, este vorba de o majorare salarială de la 1 februarie spre 20%, prin acordarea sporului de vechime pentru personalul nedidactic. Este vorba de 53.000 de oameni pe care îi avem în sistem. (...) nu este vorba despre un efort suplimentar, în Legea bugetului aceşti bani erau prinşi”, a afirmat Hăncescu, după care a precizat că „s-a interpretat la un moment că ar beneficia de prevederile Ordonanţei 2/2017, lucru care nu s-a concretizat şi trebuia să găsim o soluţie. În momentul în care a apărut Ordonanţa 2 pentru salarizarea în Administraţia publică au fost voci din Ministerul Muncii, Ministerul Educaţiei care au spus că se încadrează şi personalul nedidactic pe această ordonanţă. Dar realitatea a demonstrat că lucrurile stau altfel şi, de aceea, este nevoie de clarificări printr-un act normativ", a explicat liderul FSLI. La rândul său, preşedintele FSE Spiru Haret, Marius Nistor, a subliniat că în momentul de faţă „există disponibilitate” pentru rezolvarea problemei sporurilor, un „neajuns”generat de Ordonanţa 99/2016, privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare. În ceea ce priveşte proiectul Legii salarizării personalului bugetar, Simion Hăncescu a spus că, în perioada următoare, vor avea loc discuţii cu federaţiile sindicale, proiectul urmând să fie finalizat în maximum o lună. Totodată, liderul sindical  a menţionat că s-a discutat varianta unui salariu minim diferenţiat în sectorul bugetar şi în cel privat, dar „discuţiile vor continua, pentru că e o problemă să fie salarii diferite în sectorul bugetar faţă de sectorul privat şi, probabil, se va ajunge la un salariu minim unic şi în sectorul public şi în cel economic”.

Ne puteți urmări și pe Google News