Personalul auxiliar acuză: Doar medicii și asistentele primesc sporuri. În schimb, încasează astfel de sporuri functionarii din prefecturi.
Personalul auxiliar acuză: Doar medicii și asistentele primesc sporuri COVID-19. Mii de membri ai sindicatului Sanitas au protestat în fața prefecturilor din România, cerând creșterea salariilor și sporuri pentru personalul auxiliar din sănătate și asistență socială, care au fost uitați de guvernanți deși lucrează în linia întâi, în plină pandemie. Asta în timp ce angajații prefecturilor, implicați în „prevenirea pandemiei”, beneficiază deja de un spor de 30%.
La Constanța, aproape 100 de membri ai sindicatului Sanitas au protestat în fața prefecturii. Ei cer anularea Ordonanței 226/2020.
Personalul auxiliar acuză: Doar medicii și asistentele primesc sporuri COVID-19
Sindicaliștii au cerut ca legea de creștere a salariilor să fie aplicată și celor care au fost uitați, infirmiere, asistenți sociali, educatori, îngrijitoare, brancardieri, personal tehnic-administrativ, liftiere, șoferi, etc. deoarece medicii, asistenții și alte categorii profesionale au beneficiat de majorarea la maximul din grilă încă din 2018, respectiv 2020.
De fapt, personalul auxiliar din sănătate este discriminat de două și, de aceea, Sanitas cere pentru ei și stabilirea sporului de condiții prin raportare la salariul de bază aflat în plată.
„Cerem înlăturarea discriminărilor din Sănătate”
„Am venit în solidar cu colegii noștri, infirmieri, brancardieri, care așteaptă, la rândul lor, creșterea eșalonată a salariilor, dar se pare că li s-a tăiat acest drept. Noi am fost detașați în spitalele COVID și a trebuit să mergem cu liderul de sindicat pentru a ne obține drepturile. Deci una este legea, alta este ce se aplică în teritoriu” a declarat o asistentă venită la protest din solidaritate pentru colegii „dezavantajați de guvernanți”.
Sindicatul Sanitas cere, în plus, acordarea stimulentelor de risc salariaților din asistența socială și personalului din unitățile sanitare, finanțat de Ministerul Sănătății. „Până la această dată au primit stimulentul de risc doar personalul din spitale finanțat de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, celălalt personal din unitățile sanitare (Unitatea de Primiri Urgențe, Centru de Sănătate Mintală, medicii rezidenți, ș.a.) și personalul din DGASPC-uri nu au primit și nici nu sunt semnale pozitive în acest sens. Cerem doar înlăturarea acestor discriminări”, a precizat liderul Sanitas Constanța, Nicolae Manea.
Ministrul Sănătății, acuzat de comportament de mahala
Președintele Sanitas arată că sănătatea și asistența socială sunt cele mai încercate sectoare. ”Nicăieri în Europa nu s-a umblat la veniturile personalului din sănătate sau din asistență socială. Conform calendarului aprobat de Consiliul Național Sanitas, putem recurge la toate formele de protest inclusiv la greva generală” a atenționat Nicolae Manea.
Protestatarii Sanitas speră ca autoritățile centrale să le rezolve revendicările. „Fără luptă, noi nu am obținut nimic. Ani de zile, ieșind în stradă, mergând la București, pe vânt, ploaie, ger, la ușile ministerelor. Să sperăm că de data aceasta ne vor asculta. Din păcate, noi am avut un incident neplăcut cu actualul ministru al Sănătății pentru că, în 2016, a vorbit foarte urât cu noi. A zis că ne altceva, nu mărire de salariu. A avut un comportament de mahala, nu vă pot reda cuvintele cu care ne-a trimis la plimbare”, spune asistenta sindicalistă.
Spor de COVID pentru functionarii din prefecturi, da, pentru personalul sanitar, ba
Cei mai mulți protestatari nu știau că de sporurile pe care ei le revendică de atâta timp beneficiază, prin Ordonanța de Urgență 131/2020, personalul instituțiilor prefectului implicat în activități de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19. Conform actului normativ, angajații prefecturilor beneficiază de un spor de 30% la salariul de bază, cu excepția prefectului și subprefectului. „Nu-i normal că ei primesc un spor de 30% în timp ce noi stăm zilnic lângă patul bolnavului de COVID, dar asta e țara noastră” a spus o infirmieră.
Prefectul de Constanța, Silviu Coșa, confirmă, pentru EVZ, că toți angajații prefecturilor angrenați, într-un fel sau altul, în activitatea de combatere a pandemiei primesc un spor de 30% la salariul de bază. Implicarea concretă ar consta „atât în deplasările pe teren, care țin de verificarea modului în care se întâmplă în tot ceea ce prefectura trebuie să gestioneze, inclusiv la nivel de vizitare a centrelor și a tuturor facilităților angrenate în această activitate”.