Ce se întâmplă cu persoanele neasigurate. Anunțul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate

Pacienți. Sursa foto: fernando zhiminaicela/ Pixabay

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a venit cu noi informații despre persoanele neasigurate care pot beneficia de servicii de prevenţie, de depistare şi confirmare a afecţiunii oncologice.

Persoanele neasigurate care pot beneficia de gratuități. Cum trebuie să procedeze

Mai exact, persoanele neasigurate pot beneficia de servicii de prevenţie, de depistare şi confirmare a afecţiunii oncologice, care vor putea fi decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, se arată în comunicatul emis miercuri de către reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Pentru a beneficia de aceste servicii, persoana trebuie să se înscrie pe lista de pacienţi a unui medic de familie, la alegerea sa, apoi se programează şi se prezintă la o consultaţie de prevenţie la medicul respectiv.

Mai mult, consultaţiile de prevenţie pentru persoanele neasigurate se acordă pe grupe de vârstă, sunt decontate de CNAS astfel:

  • două consultaţii pe an pentru persoanele cu vârsta între 18 şi 39 ani,
  • până la 3 consultaţii pe an pentru persoanele peste 40 de ani care nu sunt în evidenţa medicului de familie cu alte afecţiuni cronice,
  • până la 2 consultaţii pe an pentru persoanele de peste 40 de ani care sunt în evidenţa medicului de familie cu afecţiuni cronice.

Medicul de familie are un rol important

CNAS mai arată că medicul de familie va evalua riscul ca pacientul să aibă o boală ascunsă, fără simptome, iar în funcţie de evaluare poate decide să trimită pacientul la analize medicale de prevenţie gratuite şi îi va înmâna acestuia un bilet de trimitere: un formular dedicat, marcat cu PREV 1.7.

„Dacă la oricare din consultaţii medicul de familie va avea suspiciunea că pacientul are o formă de cancer (boală oncologică), pentru confirmarea sau infirmarea suspiciunii îl va putea trimite, după caz: să efectueze analize medicale gratuite, radiografii, ecografii, ale căror rezultate vor fi apoi interpretate de medicul de familie, să fie consultat ambulatoriu de un medic specialist, să fie internat în regim de spitalizare de zi”, mai arată comunicatul

Persoanele neasigurate trebuie să urmeze următorii pași

CNAS mai arată că ăe baza biletului de trimitere, medicul specialist din ambulatoriu va putea acorda pacientului persoană neasigurată consultaţii pentru depistarea afecţiunilor oncologice (se decontează maximum două consultaţii/trimestru/persoană, prezentarea la a doua consultaţie făcându-se direct, fără alt bilet de trimitere).

De asemenea, medicul specialist va putea efectua proceduri diagnostice şi servicii medicale în scop diagnostic şi va putea elibera pacientului bilete de trimitere (marcate SO), pentru: un alt medic specialist, analize de laborator, radiografii, ecografii, spitalizare de zi.

„Pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie sau de la specialistul din ambulatoriu marcate SO, în spitalizare de zi se va efectua: diagnosticarea afecţiunii oncologice, evaluarea extensiei tumorale, evaluarea statusului clinico-biologic al pacientului cu afecţiune oncologică. Se recomandă ca aceste servicii să fie efectuate în maximum 28 de zile de la deschiderea primei foi de spitalizare de zi”, arată sursa menționată.

Persoanele neasigurate mai pot efectua următoarele controale

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a mai subliniat faptul că „tot în spital se pot efectua şi servicii medicale în scop diagnostic-caz pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin şi a cancerului de sân”.

După confirmarea diagnosticului de boală oncologică, pacientul neasigurat va putea fi inclus în Programul naţional de oncologie şi, dacă nu are nicio sursă de venit, după includerea în program va putea deveni persoană asigurată fără plata contribuţiei, până la vindecarea respectivei afecţiuni.

Fondurile necesare pentru decontarea serviciilor medicale acordate persoanelor neasigurate nu se asigură din contribuţiile plătite de persoanele asigurate, ci printr-o alocare suplimentară separată, din bugetul de stat, se arată în comunicatul emis de Casa de Sănătate.