Un angajat al Ocolului Silvic din Soroca a fost reținut de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), fiind suspectat că a promis unui candidat că îl va ajuta să ia permisul de conducere, în schimbul a 500 de euro. De altfel, această practică e tot mai frecventă în Moldova.
Permis de conducere cu 500 de euro. Ofițerii CNA au reținut un angajat al Ocolului Silvic din Soroca, într-un dosar de trafic de influență. Acesta ar fi promis să favorizeze un candidat la obținerea permisului de conducere prin influențarea membrilor comisii de examene.
Potrivit CNA, suspectul ar fi pretins și primit 500 de euro de la un bărbat în schimbul determinării unor angajați din cadrul Secției de Înmatriculare Transport și Calificare a Conducătorilor Auto din Minicipiul Soroca să favorizeze susținerea cu succes a probei practice de către candidat, iar ulterior să-i fie eliberat permisul de conducere auto pentru categoria ”B”.
Ofițerii CNA și procurorii din cadrul Procuraturii Minicipiul Bălți au desfășurat percheziții în automobilul și domiciliul suspectului, iar în urma acțiunilor de urmărire penală acesta a fost reținut pentru 72 de ore. Cazul este cercetat în continuare sub conducerea procesuală a procurorilor, pentru stabilirea întregului cerc de suspecți.
Permis de conducere, negociat și la 1.200 de euro
În luna octombrie a anului trecut, ofițerii CNA au destructurat o altă schemă de corupție la eliberarea permiselor de conducere. Este vorba de un angajat al Agenției Servicii Publice din oficiul Hîncești și doi intermediari care au pretins sume între 300 și 1.200 de euro pentru un permis.
Potrivit probatoriului, oferit de CNA și procurori, cei trei suspecți ar fi acționat coordonat, susținând că ar avea influență asupra angajaților Secției Înmatricularea Transportului și Calificarea Conducătorilor Auto din Hîncești și că îi pot determina să favorizeze candidații să susțină probele teoretice și practice. Centrul Național Anticorupție a publicat interceptările telefonice ale unor persoane vizate în dosar.
Într-un episod, unul dintre bănuiți discută cu o altă persoană care spune că a susținut examenul fără nicio greșeală și urmează să se întâlnească. Cei care primeau mită foloseau un limbaj codificat. Într-o altă convorbire, cele două persoane vizate în dosar vorbesc despre eliberarea unui alt permis de conducere pentru o sumă de 350 de euro.