Pericol uriaş pentru România! Alexandru Rafila trage un semnal de alarmă: ”Avem o rată de mortalitate ridicată”
- Emma Cristescu
- 16 martie 2022, 23:19
După doi ani de pandemie în România, ministrul Sănătății, Alexandru Rafile, a vorbit despre situația sistemului sanitar și a a transmis un mesaj îngrijorător: În România sunt din ce în ce mai multe decese, dar nu din cauza virusului.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a transmis un mesaj îngrijorător. Acesta a declarat că virusul a venit cu o serie de dezavantaje, dar și avantaje. Oficialul a mai recunoscut că România se confruntă cu o rată de mortalitate ridicată, care nu este cauzată de coronavirus.
„Avem aproape 65.000 de persoane care au murit din cauza infecției cu noul coronavirus și probabil că dacă am fi avut experiența pe care o avem acum, lucrul ăsta nu s-ar fi întâmplat, adică ar fi fost mai puține victime. Am putea să trecem acest lucru la capitolul lecții învățate. Cred că sistemul de sănătate (...) este capabil în acest moment să răspundă mult mai rapid la amenințări, dar și sistemul de asistență medicală este adaptat în acest moment și poate oferi servicii medicale atât pentru pacienții infectați cu noul coronavirus, dar și pentru alte categorii de pacienți”, a declarat Rafila la o dezbatere care a avut ca temă ”Doi ani de la primul lock-down. Riscuri și amenințări de sănătate în era post-COVID“.
Românii mor pe capete și după pandemie
În cursul anului 2020, a mai spus Rafila, a existat această teamă a pacienților și personalului medical care a redus accesul la serviciile medicale pentru foarte multe persoane: ”Am ajuns să avem cifre îngrijorătoare în ceea ce privește mortalitatea și nu din cauza infecției cu noul coronavirus.
În plus, cred că putem să spunem că personalul medical din aceste zone de sănătate publică și asistență medicală spitalicească și-au făcut datoria cu prisosință. Oamenii au fost extrem de rezilienți și le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la reducerea impactului pandemiei asupra populației și asupra diverselor aspecte ale vieții economice și sociale din România”, a declarat Rafila.
Ministrul Sănătății a mai spus că, dacă la începutul pandemiei am fi avut cunoștințele legate de această boală, de particularitățile ei, de modul în care trebuia organizată asistența medicală, dezvoltarea asistenței medicale pre-spitalicești pentru evaluarea și tratarea cazurilor ușoare sau medii, găsirea unor soluții în ceea ce privește organizarea activității în fiecare spital din România încât să poată să aibă în continuare acces la serviciile medicale toate categoriile de pacienți, probabil că, sigur, costurile ar fi fost mai mici: ”Dar nu aveam de unde să știm, era o necunoscută pentru toată lumea“, a explicat Rafila, potrivit dcnews.ro.