Prim-ministrul polonez a declarat că se teme de un atac rusesc asupra țării sale, a Finlandei sau a statelor baltice și a cerut Europei să dubleze cheltuielile de apărare după invazia Moscovei a Ucrainei. Putin „va dori să-și dezvolte politica agresivă”, a declarat Mateusz Morawiecki pentru cotidianul francez Ouest-France.
„A început în Georgia, acum în Ucraina. Următoarea țintă ar putea fi țările baltice, Polonia, Finlanda sau alte țări de pe flancul estic”, a semnalat premierul polonez. Polonia, fost satelit sovietic, este acum membră a alianței NATO, şi are o frontieră de 535 de kilometri cu Ucraina.
În timp ce președintele rus Vladimir Putin a concentrat forțele la granița vecinului său înainte de a ataca joi, Polonia a găzduit mai multe trupe din alianța militară condusă de SUA.
„Avem nevoie de o armată europeană puternică”
Trebuie să prevedem că Putin va dori să-şi dezvolte politica agresivă, invazia sa. A început în Georgia, acum Ucraina, următorul obiectiv ar putea fi ţările baltice, Polonia, Finlanda sau alte ţări de pe flancul estic, mai spune Mateusz Morawiecki, în interviu.
„Suntem în prezent la aproximativ 300 de miliarde de euro, ar trebui să trecem la 500-600 de miliarde de euro. Nu este imposibil şi acest lucru va permite Europei să joace în sfârşit un rol major. Era păcii şi a ordinii internaţionale ajunge la sfârşit. Trebuie să fim conștienți de asta. Este un test pentru Occident, iar modul în care reacţionăm la acest test ne va determina viitorul, nu ani de zile, ci decenii.
„Era păcii și a ordinii internaționale se apropie de sfârșit”
El a cerut, de asemenea, un pachet de sancțiuni „fără precedent și zdrobitoare” asupra Moscovei și discuții pentru a face Europa „independentă” de hidrocarburile rusești.
Este un test pentru Occident și modul în care reacționăm la acest test ne va determina viitorul, nu pentru ani, ci decenii. Cumpărând petrol şi gaze ruseşti, finanțăm acum politica de agresiune a Rusiei, a semnalat premierul.
În contextul în care Varşovia se află în colimatorul Comisiei Europene în ceea ce priveşte independenţa judecătorilor şi nerespectarea deciziilor justiţiei europene, premierul polonez a spus că se aşteaptă de la „Comisia Europeană să nu ne supere cu aşa-zisa procedură a statului de drept, pentru că în prezent suntem pe punctul de a apăra flancul estic”.
Consider că suntem trataţi într-un mod discriminatoriu şi asta mai ales în timp de război. Nu ar trebui să fim trataţi aşa, a mai punctat Mateusz Morawiecki, potrivit newsnetwork