Pericol pentru turiștii care merg în vacanță în Grecia. Specialiștii îți spun ce poți să faci

Sursa: Dreamstime.com

Turiștii care aleg să-și petreacă vacanțele în Grecia s-ar putea confrunta cu pericole în apele mării, asta pentru că biologii atrag atenția asupra unei specii de meduze mov care populează Marea Mediterană. Aceste meduze provoacă înțepături dureroase, având inclusiv o componentă neurotoxică ce poate cauza arsuri sau chiar un șoc anafilactic.

Astfel de colonii de meduze toxice au fost raportate în Marea Mediterană, dar și în Mările Ionică și Egee. Meduzele mov sau violete sunt considerate printre cele mai periculoase viețuitoare din aceste ape, din pricina neurotoxinelor pe care le eliberează în momentul atacului.

Aceste specii de celenterate prezintă patru tentacule principale, alături de alte opt mai subțiri și mai lungi, terminate cu o pălărie punctată ce are un interior de culoare violet. Diametrul unei meduze mov variază între 6-10 cm, iar atunci când este în prima perioadă a vieții, această specie prezintă o culoare portocaliu-maro, devenită la maturitate un violet intens.

Sursa: Dreamstime.com

Recomandările medicilor în cazul înțepăturilor provocate de meduza mov

Specialiștii transmit că dacă intrați în contact cu o meduză mov, indicat este să ieșiți din apă, după care să verificați dacă există urme de tentacule la nivelul pielii. Dacă sunt, acestea trebuie înlăturate cu ajutorul unui obiect rigid, cum ar fi un card, dar niciodată cu mâna.

Zona trebuie curățată cu apă sărată, fiind de mare ajutor administrarea de ser fiziologic, dacă este posibil. Frecarea zonei cu apă normală nu va face altceva decât să sporească eliberarea de toxine, nefiind indicat nici alcoolul etilic, amoniacul sau oțetul. În unele situații, persoana infectată cu neurotoxina meduzei mov poate suferi de tahicardie, dureri de cap, o stare de vomă, hipotensiune, dar și dificultăți de respirații, fiind necesară asistența sanitară de specialitate, conform Știri Diaspora.

Aurelia aurita, meduza care se autofecundează

Meduza de apă rece, Aurelia aurita, poate ajunge până la 40 cm, având patru „urechi” roz-violet, care ies în evidență prin masa gelatinoasă și care sunt, de fapt, organele sexuale ale acesteia.

Meduza de apă rece se găsește în aproape toate mările lumii, dar în timpul verii apar în grupuri mult mai mari. Meduza se hrănește cu plancton sau în mod prădător, cu mici animale maritime. Rețeaua de tentacule prezente în partea inferioară a corpului este plină cu zeci de celule toxice numite cnidocite sau nematociste, capabile să injecteze otravă. Meduza de apă rece este mai întâi mascul, apoi hemafrodit, apoi femelă, astfel încât este posibilă autofecundarea.