Pericol deasupra țărilor baltice. Pentru ce a intervenit aviația britanică

Avioane britanice au interceptat azi aeronave rusești în apropierea spațiului aerian al țarilor baltice.

Incidentul nu e singular, presa internațională arătând că e a doua oară, într-un interval de câteva zile, când se întâmplă așa ceva, notează portalul www.news.ro. 

Dar în trecutul apropiat se poate vorbi chiar despre opt intervenții de acest fel al avioanelor britanice în legătură cu virajele periculoase pe care le fac în zonă aeronavele rusești.

În 14 iunie un avion rus de tip Suhoi a fost interceptat deasupra Mării Baltice, către nordul Estoniei.

Cel mai recent incident a vizat un avion rusesc care zbura deasupra enclavei Kaliningrad și se îndrepta către spațiile aeriene eston și finlandez. 

NATO asigură poliția aeriană pentru țările baltice, pentru că acestea nu dețin avioane care să le asigure securitatea spațiului aerian.