PERFORMANŢA UIMITOARE a unei eleve din Huşi. S-a calificat la faza naţională la DOUĂ MATERII FOARTE GRELE!

PERFORMANŢA UIMITOARE a unei eleve din Huşi. S-a calificat la faza naţională la DOUĂ MATERII FOARTE GRELE!

O elevă de clasa a VIII-a din Huşi a reuşit performanţa de a se califica la faza naţională a olimpiadei şcolare, la două materii deloc uşoare: chimie şi matematică. Francesca spune că a plâns minute în şir când a aflat că visul său de a se califica la naţională s-a împlinit de două ori. Fiind programate simultan, fata a trebuit să aleagă doar una dintre materii, chimia.

Francesca Iovu visa să se califice la faza naţională a olimpiadei încă din clasa a V-a. „Eram supărată când vedeam că la tot felul de concursuri luam toate premiile, dar nu reuşeam să mă calific la o olimpiadă naţională! Ocupam locuri bune de fiecare dată, dar nu era acolo, sus, unde îmi doream eu. Anul acesta, am spus să încerc la amândouă obiectele. Matematica este o pasiune mai veche, iar chimia îmi place, e o ştiinţă foarte interesantă”, a povestit tânăra jurnaliştilor pentru Vremea Nouă. Tânăra s-a pregătit singură, dar a primit ajutor preţios de la profesoarele sale. „M-a ajutat la matematică doamna dirigintă, Elena Adam, o profesoară atât de pasionată de obiectul său, încât eu o consider de-a dreptul genială. La chimie, m-a susţinut doamna Veronica Brânză, o profesoară tânără, ambiţioasă şi dornică de performanţă. Am spus, ce-o fi, o fi”. Visul fetei s-a împlinit în luna februarie a acestui an, când a aflat că s-a calificat la naţionala de matematică. Recent, a aflat că şi chimia i-a purtat noroc. Copleşită de emoţii, povesteşte că la aflarea veştii a plâns minute în şir în braţele tatălui, de bucurie. Desfăşurându-se simultan cele două olimpiade, Francesca a avut de ales şi a optat pentru una din discipline. „Mi-ar fi plăcut să merg la ambele olimpiade, dar a trebuit sã aleg. Asta este”. Şcoala de unde provine, „Anastasie Panu” Huşi, se mândreşte anul acesta cu trei elevi calificaţi la olimpiada naţională.

Ne puteți urmări și pe Google News