Pep Guardiola a prefațat finala Ligii Campionilor, care este programată pentru sâmbătă, 10 iunie. Manchester City și Inter Milano sunt cele două echipe care se vor lupta pentru titlul de regina Europei.
Pep Guardiola, antrenorul lui Manchester City, este doar la un meci distanță de a face tripla istorică: Premier League, Cupa Angliei și Liga Campionilor. Campioana Angliei este cotată cu prima șansă la câștigarea Champions League. Finala competiției este programată pentru sâmbătă, 10 iunie, iar „cetățenii” o vor întâlni pe Inter Milano. Guardiola a îndemnat atât fanii, cât și jucătorii să fie cumpătați și să nu se considere deja învingători. Tehnicianul a mai adăugat că jucătorii lui trebuie să fie ambițioși, dar nu „lacomi”.
„Am învățat că la acest club trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ. Am avut această șansă în urmă cu doi ani, nu am reușit. Acum vom da totul. Vom aborda acest meci cum am făcut cu fiecare din acest sezon, sută la sută concentrați, cu nimic de pierdut. Am atins 10 semifinale de Ligă în calitate de antrenor, am jucat trei finale, am câștigat două. Această competiție mi-a oferit mai mult decât mi-aș fi putut imagina”, a spus antrenorul.
Ce se va întâmpla cu Manchester City dacă nu va câștiga Liga Campionilor
Pep Guardiola a explicat că multe cluburi au distrus proiecte și idei de finanțare doar pentru că nu au reușit să câștige trofeul Champions League. Antrenorul consideră că toate eforturile și performanțele din ultimii ani vor conta doar dacă Manchester City va reuși să fie încoronată regina Europei. Guardiola a mai adăugat că în ciuda faptului că pare nedrept, jucătorii și clubul trebuie să accepte acest lucru.
„Dacă ne dorim să facem pasul următor avem nevoie de un triumf european. Eșecul nu există în sport. Admițând că ai dat greș e ca și cum ai spune că adversarul tău nu contează. Nu e posibil să fi jucat pur și simplu mai bine? Trebuie să încerci, despre asta e vorba în sport. Să încerci și să te ridici. Când câștigi trebuie să te bucuri cu decență. Când pierzi, plângi puțin, te scuturi și o iei de la capăt. Dacă încerci, n-ai cum să dai greș!”, a concluzionat Pep Guardiola, potrivit Gazzetta dello Sport.