Derby-ul etapei cu numărul opt din Premier League a fost câștigat de Arsenal cu scorul de 1-0, după un gol reușit de Martinelli în minutul 86 al partidei.
Pep Guardiola a reacționat ironic după ce echipa sa a pierdut al doilea meci la rând în Premier League, după înfrângerea din etapa trecută cu Wolves, scor 1-2. Antrenorul campioanei a ținut să facă un scurt istoric al confruntărilor cu Arsenal, Manchester City dominând categoric întâlnirile directe.
Arsenal a rupt seria înfrângerilor cu Manchester City
După 12 înfrângeri consecutive, Arsenal a reușit să o învingă pe Manchester City în lupta pentru un nou titlu. Întrebat despre cum se simte după ce a pierdut două meciuri la rând în campionat, Pep Guardiola a simțit nevoia să aducă o ironie la adresa rivalilor, care nu mai obținuseră victoria din 2015:
„Asta nu e vreo noutate. Ceva nou este faptul că Arsenal ne-a învins, după ce pierduse 12 meciuri consecutive împotriva noastră”, a declarat antrenorul lui Manchester City.
Meciul a fost unul echilibrat, Guardiola fiind mulțumit în ansamblu de performanța jucătorilor săi înainte de pauza internațională:
„Arsenal a controlat pentru o perioadă, am avut și noi momentele noastre, dar, în general, a fost un meci strâns. Din păcate, ei au reușit [să marcheze]. Avem două înfrângeri la rând, acum urmează pauza internațională.
Sper că [jucătorii] vor reveni în formă și o vom lua de la capăt. Poate că e bine să fim în acest punct, pentru a vedea mai bine ce avem de făcut”, a adăugat Guardiola, potrivit jurnaliștilor de la Mirror.
Pep Guardiola are un avantaj clar în fața rivalei
Ultimul duel în care City nu a câștigat în fața lui Arsenal a fost pe 2 aprilie 2017, atunci când Arsene Wenger ocupa banca roș-albilor. De atunci și până în prezent, City a dominat cele 12 meciuri directe jucate în campionat, având un golaveraj net superior, de 33-5. În acest moment Arsenal se află pe locul doi, la o distanță de două puncte de echipa lui Pep Guardiola.
Sezonul trecut, cele două echipe s-au luptat până în ultimele etape pentru cucerirea trofeului, Manchester City reușind însă să se distanțeze după un parcurs perfect în campionat.