Pentru că peste zi am fost la Bibliotecă (studiez implicarea totală a BOR în Războiul Sfînt dintre 1941-1944), n-am avut cum să văd pînă seara secvenţele date de televiziunile de ştiri din dezbaterea organizată miercuri în Comisia de Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne (LIBE) din Parlamentul european sub titlul Democraţie şi justiţie în România.

Despre acest moment s-a discutat în România ca despre unul de importanța Tratatului de pace de la Versailles. În realitate, a fost un moment de rutină din activitatea Parlamentului european, o instituție mare consumatoare de parale de dragul vorbelor inutile. Dezbaterea a fost decisă în Plenul Parlamentului European după ce un grup de europarlamentari români, conduşi de Monica Macovei – făuritoarea Programului Nici un român fără o zi de pușcărie!- , au încercat fără succes să facă din OUG 13 un cap de ţară la nivelul Uniunii Europene. Parlamentul European a evitat să intre în străvechiul joc moldo-valah vizînd tranşarea unei chestiuni interne nu la Bucureşti, ci la Constantinopol, la Paris, la Berlin, la Moscova sau la Washington.

Măreața tradiție românească de pe vremea cînd boierii noștri se ploconeau la calul vizirului pentru ca acesta ( calul, desigur) să balege în favoarea lor și nu a dușmanilor de la București sau de la Iași.

Ca urmare a acestei evitări, chestiunea românească a fost trimisă la Comisia de specialitate a Parlamentului European.

De regulă, o dezbatere într- o Comisie a Parlamentului European e infinit mai plicticoasă decît una dintr-o Comisie a Parlamentului de la Bucureşti.

În Parlamentul de la București pitorescul e nu numai posibil dar și dorit De aceea, ședințele unor comisii, mai ales cînd sunt transmise în direct, amintesc de ridicatul poalelor pe maidanul din fața frizeriei din suburbii.

În Parlamentul european, pitorescul nu e posibil.

Activitatea de aici e supusă unor proceduri drastice de inspirație occidentală, care exclud manifestările mahalagești. Imposibilitatea de a rîgîi, de a da pîrţuri, de agita pancarte, de a aplauda şi hăuli ca la meci sau ca la chelfănelile de pe maidan, de a vorbi pînă cazi lat împreună cu auditoriul face ca dezbaterile din Comisii să atingă o monotonie exasperantă pentru un ins venit din Balcani, unde spațiul public e un fel de bucătărie de bloc, de unde se emit pe fereastră zbierete, mirosuri grele și sfîrîit de tigăi încinse. Cu toate acestea, dezbaterea Democraţie şi justiţie în România a reuşit, miercuri, 22 martie 2017, performanţa de a fi, prin momentele de pitoresc de mahala, subiectul numărul unu al jurnalelor de ştiri şi al talkshow-urilor. Deşi transmise on-line, dezbaterile dintr-o Comisie a Parlamentului european nu stîrnesc nici un interes, cele dedicate României au fost la noi în ţară ridicătoare de ratinguri.

România a reuşit să exporte pînă şi în Parlamentul European mahalaua moldo-valahă.

Spun, pînă şi, deoarece, în mai toate ţările europene suntem celebri prin exportarea mahalalei noastre în Centrul urban al Europei.

De la manelele puse tare la difuzoarele sprijinite de geam pînă la alergarea nevestei, în capot, de soţul în chiloţi şi cu cuţitul în mînă.

Stîrnit de ştirile citite peste zi pe Internet, am deschis seara televizorul pentru a vedea secvenţele atît de mult discutate.

Tărăboiul pe care ai noştri au reuşit să-l creeze pînă şi-ntr-un spaţiu încheiat la toți nasturii, cum e cel al Parlamentulului european a fost interpretat de o parte a presei noastre în cheie dramatică:

Un nou exemplu de politică antiromânească dusă la Bruxelles de Monica Macovei, de oamenii lui Soros; Cum ne pîrîm noi unii pe alții la Înalta Poartă; Slăbim capacitatea de negociere a României în cazul Europei cu mai multe viteze; și alte asemenea grozăvii.

Pe mine, ca să fiu sincer, nu m-a revoltat tărăboiul creat la Bruxelles de Gașca Monicăi Macovei.

Și asta din simplul motiv că oricum suntem atît de puțini importanți în Uniunea Europeană și în NATO, încît un nou scandal provocat de țiganii de români n-are nici o importanță pentru imaginea noastră în lume.

Pe mine, tărăboiul românesc de la Bruxelles m-a amuzat teribil, deoarece am recunoscut imediat, exportată într-o Comisie a Parlamentului European, una dintre notele de esență ale șatrei românești:

Datul cu tifla la proceduri.

Într-o călătorie în Sicilia, despre care am scris, așteptînd trenul în gara Taormina, m-au făcut să tresar zbieretele în limba română care umpleau întregul spațiu.

De regulă, în spațiile publice din Occident, de la tren pînă la magazine, se vorbește încet. Nu atît pentru că toți ceilalți au nevoie de liniște, ca să se audă unii pe alții, cît din nevoia de a păstra discreție în privința vieții tale personale. Singurii cetățeni ai planetei care vorbesc tare, ba chiar zbiară în locuri publice sunt românașii noștri.

În gara Taormina, cea care zbiera la telefonul mobil era o țață din România. Printre numeroasele ce … mea, nefirești dacă ne gîndim că, femeie fiind, distinsa avea altceva ca organ, toți cei care avuseseră nenorocul, ca mine, să știe românește, au aflat în scurt timp că tipa și-a făcut un avort, că o curvă vrea să-i ia barbatul, că o verișoară șterpelește din magazine și că italienii sunt niște dobitoci. De acest moment tipic românesc mi-am amintit văzînd secvența de la Bruxelles în care un domn bine făcut, cu cravată, trecea pe rînd pe la TeFeLiştii noştri şi le lua cartoanele prin care aceştia, sub regia Monica Macovei, voiau să scrie cuvîntul Resist. Nu gestul grav cu care domnul le lua cartoanele, nu neghiobia de a le ridica m-a făcut să rîd, ci cuminţenia cu care TeFe- Liştii noştri au acceptat să li se ia cartoanele.

În Parlamentul european sunt interzise manifestările de stradă.

Domnul grav nu făcea altceva decît să aplice Legea.

TeFeLiștilor li se spusese la intrarea în sală că la ședințele Comisiilor din Parlamentul european procedurile interzic manifestările de stradă, de la ridicatul de cartoane pînă la aplaudatul sau fluieratul de stadion.

Cu toate acestea, TeFeLiștii noștri, bravi români, pentru care procedurile sunt născocite ca să li se dea cu tifla, s-au apucat să facă gălăgie electorală în sala de ședințe.

Nu prea diferiți în stridența lor de șatră moldo- valahă de distinsa din gara Taormina, care zbiera acolo unde procedurile cer păstrarea liniștii cuviincioase.

TeFeLiştii s-au strîns şi se strîng în Piaţa Victoriei din București, încălcînd Legea, deoarece manifestările lor nu sunt autorizate. Şi nu sunt autorizate nu pentru că organizatorilor li s-ar fi refuzat autorizaţia, ci pentru că TeFeliştii nu binevoiesc s-o ceară. Dacă jandarmii, în aplicarea Legii, lear cere prin megafoane să se împrăştie, vă imaginaţi ce scandal s-ar stîrni.

Cum adică TeFeLiştii nu sunt lăsaţi să manifesteze neautorizat în Piaţa Victoriei?

Secvenţele din Parlamentul european ne-au arătat nişte TeFeLişti care n-au zis nici miau la confiscarea cartoanelor, deşi ei făceau la Bruxelles ceea ce fac la Bucureşti:

Încălcau Legea.

Despre prezența lui Gabriel Liiceanu la Bruxelles n-are nici un rost să mai vorbesc.

Gabriel Liiceanu a ținut de la tribuna Comisiei un discurs împotriva lui Liviu Dragnea. Nu împotriva lui Kant sau Aristotel, nici măcar împotriva lui Iulius Cesar sau Napoleon, ci împotriva lui Liviu Dragnea din Teleorman.

Gabriel Liiceanu se apropie de 75 de ani.

Sunt sigur că pentru 20 mai anul acesta i se pregătesc volume omagiale. Acestea vor vorbi de o Operă.

Ce trist! Să ai în curînd 75 de ani, să ai o Operă, să te gîndești la cum vei rămîne în Istoria Culturii române și să te duci pînă la Bruxelles ca să-l înjuri, la Parlamentul european, pe Liviu Dragnea!

Ca și Liviu Avram, Gabriel Liiceanu, deși știa că în Parlamentul european procedurile interzic depășirea timpului acordat unei intervenții, s-a încăpățînat să treacă peste limitele permise.

S-a obișnuit cu asta, cu nerespectarea procedurilor, de la București.

Cum adică să nu vorbească distinsul filosof cît vrea, chiar și pînă la Judecata de Apoi, chiar dacă timpul pentru fiecare vorbitor e limitat?!

La Bruxelles chestia asta n-a mers. Ca și Liviu Avram, Gabriel Liiceanu a fost amenințat cu tăierea microfonului.

Și, asemenea TeFeLiștilor cînd li s-au luat cartoanele, n-a zis nici miau. Și-a luat hîrtiile și a plecat de la tribună.

Dezbaterea de la Bruxelles ne-a arătat încă o dată de ce nu suntem noi, românii, și nu vom fi în veci europeni.

Pentru că dăm cu tifla procedurilor.