Acum mai bine de un an, trăgeam un semnal de alarmă, imediat după momentul în care Raportul „Matic” al Parlamentului European a fost adoptat cu 378 de voturi pentru, 255 împotrivă și 42 de abțineri. Printre alte aberații ale Raportului „Matic” este aceea potrivit căreia „în anumite circumstanțe, bărbații transgen și persoanele non-binare pot să rămână însărcinate și ar trebui, în astfel de cazuri, să beneficieze de măsuri în ceea ce privește sarcina și serviciile de îngrijire legate de naștere fără discriminare pe criterii de identitate de gen”
Eu zic că ar merita ca cititorul să încerce un efort de concentrare, sau cel puțin pe acela de a nu se plictisi, în fața unui subiect despre cum îi vor fi tâmpiți copiii. Imediat după ce am publicat în EvZ articolul „Pluserismul, o doctrină așezată sub semnul „masturbării timpurii”, am primit direct sau indirect, dinspre zona deotoloago-tefelistă, cea a mediei cu table pe umeri, replici care se doreau acide, potrivit cărora sunt un troglodit, un pupător de moaște care nu pricepe nimic, ba mai mult, că mă alarmez inutil-isteric, pentru că „Raportul Matic nu are caracter obligatoriu”.
Ei bine, nici nu s-au făcut doi ani de când cu votul ăsta din Parlamentul European și, ca tot ceea vine dinspre Bruxelles fără să fie obligatoriu, spiritul directivelor din Raport prinde viață în practica românească. La începutul anului școlar 2022-2023, a fost lansat manualul „Egalitatea de gen. Predarea și integrarea în învățământul preuniversitar”, cu precizări publice din partea „Coaliției pentru Egalitate de Gen” potrivit cărora manualul reprezintă un sprijin pentru profesori, pentru a-i susține în înțelegerea și abordarea tematicii egalității de gen la clasă, precum și că manualul respectă normele legale europene și naționale și a fost aprobat de Ministerul Educației. Cum adică, votarea în Parlamentul European a Raportului Matic, în favoarea ideologiei de gen, a propagandei LGBTQ în școli și a educației sexuale aberante, nu a fost deloc o chestiune ne-obligatorie?
Ei bine, nu! Alianța Părinților a atacat printr-o petiție trimis[ ministerului Educației și inspectoratelor școlare. Prin document, se cere retragerea manualului, cu precizarea: “Această solicitare este motivată de faptul că manualul promovează idei care deformează imaginea copiilor despre normalitate și generează confuzii care le pun în pericol dezvoltarea normală din punct de vedere emoțional, afectiv, mental, social, moral și spiritual”.
Manualul, o veritabilă mizerie neo-marxistă, acordată perfect în spiritul Raportului Matic, urmărește în esență, potrivit Alianței Părinților, „nu numai acceptarea de către societate a orientărilor LGBTQ+, ci și convertirea, în special a copiilor, la acest mod de viață”. Un exemplu? Cum să nu? Copiii sunt împinși, prin premisele unor situații ipotetice care le sunt prezentate tendențios spre analiză, către considerarea drept firească a nefirescului. Astfel, o serie de exemple de rezolvat confirmă exact faptul că manualul promovează homosexualitatea și modul de viață LGBTQ+ și le prezintă ca fiind normale:
„Laura a înjurat-o pe iubita ei atunci când aceasta a ieșit în oraș cu altă fată.”
„Teo se prezintă ca fiind o persoană non-binară. De atunci primește amenințări cu bătaia de la vecinii de bloc.”
„Cristi îi interzice iubitului lui să iasă în oraș cu prietenii lui sau să meargă la petreceri fără el.”
Vă vine să râdeți de imbecilitatea perversă conținută în enunțuri? Mai reflectați cu privire la ceea ce insinuează enunțurile a fi firesc.
Nu îmi place deloc gazetăria practicată sub semnul lui „V-am spus eu!” Mi se pare doar o manifestare trufașă, deloc folositoare, atât autorului, cât și publicului. Fac o excepție, doar pentru că miza este una imensă, mintea și sufletul copiilor noștri, și reiau mai jos semnalul de alarmă pe care l-am tras, atunci când am scris despre Raportul Matic.
Pluserismul, o doctrină așezată sub semnul „masturbării timpurii”
S-a decis! Raportul „Matic” al Parlamentului European, un document care prevede ca femeile-bărbați însărcinate să fie sprijinite, deși nu le-a împiedicat nimeni niciodată, a fost adoptat cu 378 de voturi pentru, 255 împotrivă și 42 de abțineri! De cine a fost votat? De neomarxiști, evident. Din partea României, inițiativa a fost îmbrățișată - pardon de vorba proastă! - doar de europarlamentarii pluseriști, în frunte cu Dacian Cioloș. Restul, fie s-au abținut, fie au votat împotrivă.
Una dintre prevederile Raportului „Matic”, aceea potrivit căreia „în anumite circumstanțe, bărbații transgen și persoanele non-binare pot să rămână însărcinate și ar trebui, în astfel de cazuri, să beneficieze de măsuri în ceea ce privește sarcina și serviciile de îngrijire legate de naștere fără discriminare pe criterii de identitate de gen” a stârnit rumoare: de la sprâncene ridicate, până la ceea ce se numește caterincă, pe ideea că UE dă dreptul bărbaților să nască. De aici și până a-l întreba pe Dacian Cioloș dacă i-a venit ciclul menstrual nu a mai fost decât un pas. Pe care eu l-am făcut voios, înțelegând perfect la ce situații anume se referă prevederea, dar știind și ce urmărește ea de fapt.
Imediat s-au sesizat jurnaliștii de serviciu, arma deontologie, că doar d-aia au fost încorporați, instruiți și așezați în front. Aleg la întâmplare: un agarici-major de la UM DIGI 24 a arătat că „Articolul N, cel care a produs cele mai mari discuții, indică faptul că toți cetățenii europeni ar trebui să beneficieze de asistență medicală privind nașterea unui copil, fără a fi discriminați pe criterii de identitate de gen.”
Cu alte cuvinte, omenirea europeană, partea ei bărbătească, poate răsufle ușurată, nu va fi obligată să nască, căci prevederea garantează dreptul la îngrijirile medicale legate de naștere ale transsexualilor și ale indecișilor. Adică, fix aceleași drepturi de care se bucurau și până acum și transsexualii femei la bază, cât și non-binarii, tot femei la bază și aceștia. O prostie inutilă în plan practic!
Nu se cunoaște absolut niciun caz în care, vreo femeie din aceste două categorii, sau mă rog, vreo persoană în posesia unui aparat reproducător feminin apt, să nu fi fost asistată medical în caz de sarcină și naștere.
Își imaginează cineva că vreo asemenea persoană, gravidă fiind, a fost întrebată ce crede ea că este, bărbat, femeie, libelulă, ozeneu, după care să fi fost dată afară din cabinetul medical sau din maternitate, pentru că a răspuns greșit? Dacă da, să-și ia o trotinetă. Pe de altă parte, cum dracului - Doamne iartă-mă! - să rămână gravide fetele astea, dacă în mintea, patimile și apucăturile lor ele sunt băieți? Așa, în silă, fără nicio tragere de inimă? Până și autorii documentului așază premisele apariției unei asemenea sarcini într-o coadă de pește aflată în ceață totală: „în anumite circumstanțe”.
Astfel, Raportul „Matic” nu este nimic altceva decât încă o declarație politică, o pisălogeală tembelă, o ținere forțată pe tapet a unei teme de impus artificial, prin metoda „hai, să vorbim, să biiip turma la cap, ca să le intre fraierilor bine în minte”. Pentru că altfel, ce să-i fi apucat? Cum ziceam și mai sus, au fost vreodată discriminate asemenea persoane? Le-a întrebat vreodată cineva la început de consult medical, sau la internare, pe vreo transgenă sau pe vreo non-binară „V-ați crezut, doamnă, vreodată bărbat?”, pentru ca la o adică să o dea pe ușă afară? Poate știe Dacian Cioloș pe cineva, poate au auzit trotinetiștii lui de așa ceva. Să facă publice cazurile!
Raportul „Matic” mai conține însă și altceva, altceva ce mie nu mi se mai pare deloc de râs. El mai propune, pe de o parte, impunerea educației sexuale obligatorii a copiilor, pe de alta, eliminarea dreptului la libertatea de conștiință a doctorilor și personalului medical, în baza căruia să poată refuza executarea procedurii medicale a avortului. Despre eliminarea posibilității exercitării dreptului la libertatea de conștiință, nici nu știu ce ar fi de comentat. Se acordă drepturi și libertăți unora, prin interzicerea de drepturi și libertăți altora? Nimic mai incorect, nimic mai absurd!
În privința impunerii educației sexuale obligatorii a copiilor, lucrurile sunt foarte clare, este limpede ce va conține. Ne lămurește un document-cadru emis de „Biroul Regional OMS pentru Europa”, „destinat factorilor de decizie politică, specialiștilor și autorităților din domeniul educației și sănătății”, intitulat „Standarde pentru educația sexuală în Europa”. Ca să nu plictisesc cititorul, voi reproduce întocmai doar una dintre prevederile documentului-cadru, aceea care stabilește pentru „Grupul de vârstă 0-4 ani” educarea sexuală cu privire la, citez: „Bucuria și plăcerea de a atinge propriul corp – despre masturbarea timpurie”. Nu, nu este o eroare de transcriere, „Grupul de vârstă 0-4 ani”. Da, da, „0-4 ani”!
Tot despre masturbarea timpurie putem vorbi și în cazul politicii pluseriste, metaforic, desigur. Asta, pentru că ceea ce fac ei, cu gândul la bunăstarea trotineștilor care i-au votat, are aceeași valoare socială ca acea valoarea practică pe care o are actul masturbării pentru personajul care participă doar în închipuirea celui aflat în acțiunea solitară.